Cinci persoane care se întorceau de la Iaşi, din pelerinajul la Cuvioasa Parascheva, s-au răsturnat cu maşina, luni, în faţa unei şcoli din localitatea vasluiană Văleni, după ce şoferul a adormit la volan pe fondul oboselii, o persoană fiind rănită în urma accidentului.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui, accidentul a avut loc pe drumul naţional DN 24, la 15 kilometri de municipiul Vaslui, după ce şoferul unui Audi A6 a adormit la volan, pe fondul oboselii acumulate în urma pelerinajului la moaştele Cuvioasei Parascheva, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În consecinţă, şoferul în vârstă de 24 de ani, din localitatea tulceană Măcin, a părăsit partea carosabilă pe un sector de drum în aliniament, răsturnându-se în şanţul de pe marginea şoselei.
"În urma accidentului, pasagera de pe locul din dreapta-spate, o femeie de 61 de ani din Brăila, a fost rănită, victima fiind transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ceilalţi patru ocupanţi ai autoturismului nu au necesitat transportul cu ambulanţa la vreo unitate medicală", a declarat, luni, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Ştraub.
Poliţiştii vasluieni au întocmit dosar penal pe numele şoferului pentru vătămare corporală din culpă. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »