Niciodată, din 1989 încoace, opoziţia din România nu a fost atât de slabă ca acum. În anii `90, când Iliescu lua 80 % în alegeri, PNŢCD şi PNL erau, totuşi, nişte partide de luat în seamă. Organizau mitinguri cu zeci de mii de oameni, iar presa scria despre acţiunile lor.
Astăzi, la un miting al PDL nu se adună nici membrii de partid. Nu mai vorbesc despre Forţa Civică, PNŢCD sau Partidul Mişcarea Populară. Astea nici în sondaje nu adună simpatizanţi cât să umple o piaţă a unui orăşel de provincie. Din păcate pentru democraţia românească, opoziţia, practic, nu mai există. Cu o singură excepţie: Traian Băsescu.
Văzând cât de anemici sunt colegii lui de odinioară, preşedintele e singurul care s-a luat la trântă cu USL. În ultima vreme a atacat guvernarea mai mult decât toţi liderii aşa-zisei opoziţii la un loc. A organizat conferinţe de presă la Cotroceni atât de des, încât e în pericol să se trezească ca Petrică în povestea cu lupul, adică să nu-l mai ia nimeni în seamă. Dar nici nu prea are ce face. Liderii de carton ai partidelor din opoziţie, că e vorba de Blaga, de Predoiu, de Ungureanu, de Pavelescu sau de Tomac, n-ar face rating nici dacă s-ar certa cu Oana Zăvoranu, în direct, la emisiunea lui Măruţă.
Sigur, liderii opoziţiei spun că sunt activi, că propun proiecte, dar că presa nu-i bagă în seamă. Însă presa nu îi bagă în seamă pentru că publicul nu se uită la ei. Ăsta-i crudul adevăr. Sunt, aşa cum se spune în popor, moartea pasiunii. Dacă nu pleacă de la această realitate dură, se mint singuri. Şi se pare că le place s-o facă, din moment ce marea lor pasiune este să se declare candidaţi la preşedinţie. Ultimul care s-a declarat recent prezidenţiabil este Mihai Răzvan Ungureanu. Aşa, şi ?...
Mai sofisticaţi, cei de la PDL şi-au făcut guvern din umbră şi au pus şi un premier, fostul ministru al justiţiei Cătălin Predoiu. Acum, organizea
