Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vier Pfoten cere să fie identificaţi vinovaţii în cazul zebrei care a murit la Zoo Timişoara

Publicat in Romania TV, luni 14 octombrie 2013 ·

Fundaţia Vier Pfoten va depune mai multe sesizări la instituţii din Timişoara, cerând "identificarea vinovaţilor" în cazul zebrei care a murit la Grădina Zoologică, după ce a evadat a doua oară din ţarcul său şi a sărit într-un heleşteu, chiar în ziua în care a fost prezentată public.

Managerul de proiect al Fundaţiei Vier Pfoten din Bucureşti, Kuki Bărbuceanu, a declarat corespondentului Mediafax că în cursul zilei de luni va depune mai multe sesizări, la Direcţia Sanitar-Veterinară Timiş, la Primăria Timişoara şi la Poliţie, spunând că în acest caz este vorba despre neglijenţă.

"Vrem să aflăm cum s-a întâmplat să moară acea zebră. Transferul ar fi trebuit să fie supravegheat de un medic veterinar care să aibă habar ce face. Un animal adus într-o nouă locaţie poate fi agitat, dar acesta ar fi trebuit să fie sedat uşor, până când se obişnuia cu mediul. Când a încercat să evadeze trebuia imediat tranchilizat, or aceste lucruri nu s-au întâmplat. E o neglijenţă. Vom depune sesizări la Poliţie, la Direcţia Sanitar-Veterinară şi la Primăria Timişoara, pentru că autorităţile trebuie să respecte Legea 9/2008 pentru protecţia animalelor", a declarat Bărbuceanu.

Directorul adjunct al Direcţiei Sanitar-Veterinare Timiş, Daroczi Csaba, a declarat, la rândul său, corespondentului Mediafax că instituţia nu a fost solicitată pentru a-i face analize animalului şi că nu a fost înştiinţată, oficial, despre moartea zebrei.

"Am aflat şi noi din presă despre ceea ce s-a întâmplat la Zoo cu zebra. Noi nu am fost înştiinţaţi în mod oficial de nimeni, mai ales că acolo există medic veterinar. Dacă se impune, vom merge să facem analize, dar Grădina Zoologică e în gestiunea Primăriei, iar noi nu am fost solicitaţi", a declarat Daroczi Csaba.

Luni, atât primarul din Timişoara, Nicolae Robu, cât şi directorul Direcţiei de Mediu din cadrul Primăriei, Adrian Bere,

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 3 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina

Gandul acum 26 minute
Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina, subliniind că vecinătatea cu Rusia ar trebui să excludă România din orice misiune de acest tip. „Situația din Ucraina este diferită din cauza apropierii geografice ș

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 3 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 55 minute
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

Alegeri prezidențiale 2025 Silviu Predoiu, fost nr.2 în SIE și-a depus candidatura în funcția de președinte al României

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 15 martie 2025, candidatura lui Silviu Predoiu, candidatul desemnat din partea Partidului Liga Acțiunii Naționale (P.L.A.N.) pentru funcția de Președinte al României a fost înregistrată de către Biroul Electoral Central (BEC). Silviu Predoiu

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 2 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 2 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum o ora
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°