Dan Diaconescu relansează mâine postul OTV, dar deocamdată pentru publicul din Italia și printr-un semnal de promo pentru cabliștii din Romania, după cum acesta a declarat pentru HotNews.ro.
Intenția lui Dan Diaconescu a fost anunțată în exclusivitate de Paginademedia.roAICI.
În urmă cu o săptămână, Dan Diaconescu, patronul postului, a declarat în exclusivitate într-un interviu acordat Paginademedia.ro că a obținut o licență TV în Italia și că e gata să dea drumul televiziunii în jurul datei de 15 octombrie. Acesta a mai declarat că emisiunea sa va fi realizată într-un sediu pe care acesta îl are la Vatican, iar restul emisiunilor vor fi realizate în studiourile din Bulevardul Preciziei.
Diaconescu a declarat pentru HotNews.ro că frecvența digitală terestră e cea folosită până acum de televiziunea Romit TV, deși un oficial al acestui post declarase pentru corespondentul HotNews.ro la Roma că televiziunea lui Dan Diaconescu “nu va emite de pe frecvența Romit TV”.
HotNews.ro scrie că relansarea OTV este învăluită în incetitudine, atât timp cât Ionuț Pavel, vicepreședintele Romit TV, a spus că televiziunea lui Dan Diaconescu “va emite pe frecvența lui care i-a fost acordată de statul Italian și care este pentru transmisie prin satelit. În clipa de față discutăm doar despre o posibilă preluare de către noi a anumitor programe din grila OTV. Noi i-am făcut partea de consiliere tehnică pentru deschiderea firmei și obținerea licenței”.
Cum a explicat Dan Diaconescu situația cu cabliștii
“Firmelor de cablu care nu preiau emisia OTV le vom da un termen pina cand pot fi de acord sa ne preia (…), dupa care nu vom mai da semnal, vom apela la o noua platforma prin care vor imparti antene oamenilor, cum au facut si firmele de cablu, lucru care poate fi un mare business din care vom cistiga bani frumosi”, a declarat Diaconescu pentru HotNews.ro. @