Se recurgea odinioară la procedeul (pretextul) găsirii unei sticle plutitoare în ocean, cu un manuscris închis în ea care, după scoaterea la lumină, furniza materie narativă scrierii astfel începute.

Rolul sticlei cu manuscris în ea îl joacă, în noua carte a lui Daniel Vighi (Istoria din cutia de pantofi, Ed. Cartea Românească, 2013), o cutie de pantofi, cum suntem avertizaţi din titlu, plasată într-un dulap care aparţine Bibliotecii Academiei Române, secţia din Timişoara. „Inestimabilul cufăr“, ne informează Ovidiu Şimonca, prefaţatorul cărţii lui Daniel Vighi, conţine un vraf de documente pe a căror bază se pot reconstrui două secole din istoria marelui oraş românesc vestic, secolele XVIII şi XIX. Este vorba de fapt de aşa-numitul Fond Deleanu, întocmit în anii ‘7O prin strădania unei destoinice doamne bibliotecare, azi octogenară şi rezidentă în Germania. A adunat mulţimea de documente, le-a triat şi le-a pus în ordine cronologică, pregătindu-le astfel pentru a fi valorificate de cineva din viitor. Este ceea ce a făcut, după patru decenii, Daniel Vighi, o acţiune care nu poate să ne mire. Vighi mai scrisese şi alte cărţi raportabile la spaţiul timişorean de trăire şi de cultură.(v. de ex. Povestiri cu strada depozitului)

„Fiecare pagină din acest Fond Deleanu de la Biblioteca Academiei din Timişoara – scrie Ovidiu Şimonca în prefaţă – i-a prilejuit lui Daniel Vighi intense reverii despre istoria care se întoarce la noi, pe căi nu totdeauna oficiale...“

Am spus mai înainte despre Timişoara că este marele oraş vestic românesc. Ar fi să mai spun că este marele oraş vestic cosmopolit al României, astfel cum s-a configurat în decursul celor două secole de existenţă. Mai ales în privinţa acestora Fondul Deleanu produce mărturii semnificative. Istoria aşezării bănăţene e desigur mai veche, dar acesta e intervalul luat mai mult în atenţie de povestito