Teoriile conspiraţioniste despre vaccinuri fac ca un nuumăr tot mai mare de mame să refuze vaccinarea copiilor la naştere. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
În fiecare zi, la Spitalul Universitar din Capitală, cel puţin o familie refuză să facă acest lucru, a declarat managerul unităţii medicale, prof. dr. Cătălin Cîrstoiu, în cadrul unei dezbateri privind pachetul serviciilor medicale de bază.
„Într-un an de zile, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, se nasc aproximativ 5.000 de copii şi un număr alarmant de mame refuză vaccinarea după naştere”, a declarat managerul.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a precizat că aceasta este una dintre metodele de prevenţie şi a atras atenţia că multe boli au fost prevenite prin vaccinare.
„Toţi avem datoria să informăm părinţii că una din metodele de prevenţie pe care societăţile normale le utilizează de zeci de ani este vaccinarea. Să spunem lucrurile corect. Multe din boli au fost eradicate în urma unor procese de vaccinare care au durat ani de zile”, a spus ministrul, care a subliniat necesitatea organizării unor campanii împreună cu ONG-urile care să arate necesitatea şi să explice importanţa vaccinării în rândul copiilor.