Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În România, puterea miroase a fum de mici la grătar

Publicat in Catavencii, luni 14 octombrie 2013 ·

Dacă-ți place proza satirică, trebuie să-l citești pe Daneliuc. Și dacă nu-ți place politicianul român, dar nu-ți găsești cuvintele ca să-ți exprimi paraponul, e obligatoriu să iei la citit, pe îndelete, micul lui roman, Ca un grătar de mici*.

Nu-i mare scofală să ai o părere proastă despre politicieni; mai greu e să-i faci din vorbe, fără să cazi în vulgaritate și mai ales fără să repeți ceea ce au spus alții înaintea ta despre ei. Sau ce-și spun ei înde ei, cînd se tăvălesc în rahat, mai și consumînd din această ecologică muniție. Spre deosebire însă de alții, care spun că poporul e angelic și se miră de unde ne-am pricopsit cu gioarsele care fac politică, Daneliuc n-are o părere mai bună nici despre alegătorul român, care – după părerea lui, greu de contrazis – ar face la fel ca aleșii nației, dacă ar avea puterea lor.

Cum să zică el asta pe scurt și convingător? Își imaginează că marii noștri oameni de stat au fiecare cîte o sosie, care le ține locul cînd n-au chef să apară în public sau la vreo semnare de documente oficiale. Sîntem pe vremea ultimului Guvern Boc, înainte să se rupă căruța. Într-o pădure de lîngă București există o vilă ținută la secret, în care conviețuiesc, agitat, sosia președintelui, Tatelu, cele două sosii ale premierului, copiile doamnelor celor doi, înlocuitoarea unei ministrese blonde, care arată mai bine decît originalul, și sepepiștii care-i țin acolo. Toți au renunțat la viețile lor anterioare pentru gloria de a-i înlocui pe primii oameni ai țării. Sosia premierului ține un jurnal în care-i face cum îi vine în pix – și cu ce mai scrie el cînd i se ia pixul – atît pe înlocuitori, cît și pe cei cărora le țin locul.

Daneliuc are o ureche genială – prinde limbajul mahalalei triumfătoare, cu toate nuanțele lui, în funcție de nivelul la care au ajuns cei care-l folosesc. Semidoct și cu pretenții de mîrlani care și-au

Articolul in Catavencii >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 4 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 11 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 2 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°