Este bine ştiut faptul că un consum moderat de ciocolată cu un conţinut mare de cacao, ciocolata amăruie, are beneficii importante pentru sănătate, însă recent a fost demonstrat şi rolul pozitiv pe care ciocolata îl are în ceea ce priveşte curele de slăbire şi acest lucru se datorează ideii că înfrânarea poftelor, fie şi a celor interzise în dietele de slăbire, rotunjeşte silueta.
Astfel, conform unui studiu britanic, renunţarea la ciocolată mai degrabă îngraşă decât ajută în timpul dietei. Astfel, 86% dintre cei care au continuat să consume ciocolată în timpul dietei au reuşit să piardă în greutate. Dintre cele 2.100 de persoane intervievate - atât bărbaţi, cât şi femei -, cele care au pierdut în greutate au continuat, în 91% dintre cazuri, să consume aceeaşi cantitate de ciocolată ca înainte de punerea în aplicare a planului de slăbire. Ciocolata contribuie la prelungirea vieţii datorită conţinutului de polifenoli din cacao, ce împiedică oxidarea colesterolului rău şi protejează împotriva cancerului.
Este bine ştiut faptul că un consum moderat de ciocolată cu un conţinut mare de cacao, ciocolata amăruie, are beneficii importante pentru sănătate, însă recent a fost demonstrat şi rolul pozitiv pe care ciocolata îl are în ceea ce priveşte curele de slăbire şi acest lucru se datorează ideii că înfrânarea poftelor, fie şi a celor interzise în dietele de slăbire, rotunjeşte silueta.
Astfel, conform unui studiu britanic, renunţarea la ciocolată mai degrabă îngraşă decât ajută în timpul dietei. Astfel, 86% dintre cei care au continuat să consume ciocolată în timpul dietei au reuşit să piardă în greutate. Dintre cele 2.100 de persoane intervievate - atât bărbaţi, cât şi femei -, cele care au pierdut în greutate au continuat, în 91% dintre cazuri, să consume aceeaşi cantitate de ciocolată ca înainte de punerea în aplicare a planului de slăbire. Ciocolata