Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO şi GALERIE FOTO: 19 apartamente avariate și o persoană rănită într-o explozie pe strada Revoluției

Publicat in Monitorul de Vrancea, luni 14 octombrie 2013 ·

Explozie puternică sâmbătă dimineață într-un bloc de pe strada Revoluției, din cartierul Sud al municipiului Focșani. Explozia a avut loc într-o garsonieră de la parterul blocului și a provocat pagube însemnate la 19 apartamente. De asemenea, un bărbat de 37 de ani care se afla în garsoniera unde a avut loc explozia a ajuns la spital cu arsuri pe față, brațe și corp. Sâmbătă, el a fost transferat la Spitalul de Arși din București. Din primele verificări a rezultat că bărbatul ar fi schimbat vineri seara butelia, iar sâmbătă dimineață când a prins becul s-a produs deflagrația, ca urmare a unei scurgeri de gaze. Din verificările efectuate la fața locului s-a stabilit că structura de rezistență a blocului nu a fost afectată.

Locuitorii unui bloc de pe strada Revoluției, din cartierul Sud al municipiului Focșani, au trecut sâmbătă dimineață, prin clipe de coșmar. În jurul orei 06.00, oamenii au fost treziți din somn de o bubuitură puternică după care s-au trezit cu ușile în mijlocul caselor și cu geamurile făcute țăndări. Inițial, au crezut că este vorba despre un cutremur. Apoi au aflat că în blocul lor a avut loc o explozie într-o garsonieră de la parterul blocului. Din primele verificări a rezultat că persoana care locuia acolo cu chirie, un bărbat de 37 de ani, ar fi schimbat vineri seara butelia, iar sâmbătă dimineață, atunci când a aprins becul, a avut loc deflagrația ca urmare a unor acumulări de gaze. Oamenii ne-au spus că imediat după explozie, bărbatul de 37 de ani a ieșit în scara blocului și spunea într-una „vai de mine ce am pățit”. Pentru că a suferit arsuri, el a fost preluat de un echipaj al ambulanței și dus la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani pentru investigații. Ulterior a fost transferat la Spitalul de Arși din Bucureșt

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 3 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 4 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ministrul rus al transporturilor, demis luni dimineață de Putin, a fost găsit împuşcat în maşina sa

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul rus al transporturilor, Roman Starovoit, care a fost demis luni de preşedintele Vladimir Putin şi înlocuit cu adjunctul său, a fost găsit împuşcat în maşina sa, într-un aparent act de sinuc

După ce a fost dat afară intempestiv de Putin, fostul ministru rus al Transporturilor s-a sinucis

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Transporturilor din Rusia, Roman Starovoit, s-a împușcat mortal în locuința lui din Odintsovo, la scurt timp după ce a fost demis din funcție de către președintele Vladimir Putin, scrie luni publicația proguvernamentală Izvestia,

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 3 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 35 minute
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 2 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Ilie Bolojan a anunțat ce va conține al doilea pachet de măsuri fiscale

Press Alert acum 23 minute
Premierul Ilie Bolojan a anunțat luni, în fața Parlamentului, ce măsuri va include al doilea pachet ce vizează reducerea deficitului bugetar. Printre altele, măsurile urmăresc reforma pensiilor speciale, a administrației și a companiilor de stat. Di

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din consiliile de administraţie de la toate companiile din subo

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/38°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

31°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°