Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Razie a poliţiei în baruri şi discoteci, după bătăile sălbatice de acum o săptămână

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 14 octombrie 2013 ·

Peste 60 de poliţişti de la investigaţii criminale, ordine publică, de la secţiile rurale, dar şi grupe de luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale, au fost mobilizaţi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în cadrul a 20 de razii în baruri şi discoteci. Au fost vizate locaţii din zonele Suceava şi Câmpulung Moldovenesc, majoritatea din comunele limitrofe acestor localităţi.

Mobilizarea a fost dispusă de conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava după ce în weekendul trecut în cluburi şi în zona adiacentă acestora s-au petrecut mai multe agresiuni grave.

„În weekendul precedent au fost sesizate trei agresiuni în zona unor discoteci din Vadu Moldovei, Liteni şi Câmpulung Moldovenesc, patru persoane fiind reţinute de poliţişti şi introduse în arest. Din fericire, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe perioada efectuării raziei, nu s-a mai înregistrat nici o faptă cu violenţă la nivelul întregului judeţ”, a declarat inspectorul principal Ionuţ Epureanu, din cadrul IPJ Suceava.

Reamintim că la Vadu Moldovei, un tânăr a fost înjunghiat de altul, în timp ce la Liteni trei tineri l-au bătut cu sălbăticie pe un consătean cu parii.

Razii în cluburi şi apoi controale în trafic, când petrecăreţii au părăsit cluburile

Razia poliţiei din noaptea de 12 octombrie a avut două segmente, raziile din baruri şi cluburi, de la ora 1.00 la 3.00, şi apoi controale în trafic, de la 3.00 la 4.30, când de regulă ies petrecăreţii din cluburi, unii urcându-se la volan sub influenţa alcoolului.

În zona municipiului Suceava au fost organizate razii în barurile din cartierul Burdujeni şi în barurile şi discotecile din comunele Adâncata, Zvoriştea, Dărmăneşti şi Todireşti. De asemenea, au fost efectuate controale în trei discoteci de pe raza municipiului Suceava, fiind legitimate peste 800 de persoane. Alte 400 de persoane au fost

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum 3 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 2 ore
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 4 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 6 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 6 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum 3 ore
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum 5 ore
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
joi

-4°/-1°
Iasi
acum

-6°
lun.

-6°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
joi

-4°/-0°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/2°
Cluj-Napoca
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/0°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°