Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concurs de aeromodele la Sânpetru

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 14 octombrie 2013 ·

Aeromodelişti din mai multe oraşe s-au întâlnit, la Braşov, în acest week-end, pentru a-şi lansa pe aripile vântului construcţiile la care muncesc ore întregi. O pasiune dezvoltată în ani de zile, dar care le scoate ceva bani din buzunar.

Aşteaptă momentul potrivit şi îl lansează. Dacă s-au orientat bine şi aeromodelul a prins un curent potrivit, poate străbate o distanţă destul de lungă. Zboară cel puţin două minute şi cel mult 5 minute. Nu are mai mult de 300 de grame. Vorbim despre un aeromodel. Zeci de astfel de aparate şi-au luat zborul, în acest week-end din mâinile pasionaţilor din Braşov, Galaţi, Piteşti, Cluj şi Ploieşti, reuniţi la Sânpetru, în acest week-end. Asta în cadrul Cupei Aeroclubului României la planoare cu orientare magnetică F1E, la care au participat 23 de concurenţi, şi a Cupei Fundaţiei Aeromodel România, la care au fost 19 concurenţi.

„Aeromodelul are părţi componente la fel ca un avion mare, mai ales că aeromodelul este înaintea avionului mare. Orice avion mare cu care se zboară astăzi a fost la început aeromodel. Are fuselaj, aripă, stabilizatoare pe coadă, orizontal şi vertical. Acest aeromodel are în plus, pentru clasa lui un pilot magnetic, o bară magnetică, care mişcă o parte a direcţiei. Fiecare concurent trebuie să-şi aleagă o direcţie de zbor, care gândeşte că e mai bună. De regulă, pe cea mai lungă direcţie a pantei. Apoi se ţine cont şi de vânt, care este intensitatea şi direcţia vântului”, ne explică prof. dr. Marian Popescu, vicepreşedintele Federaţiei Modelism şi campion în acest sport. Pasiunea o are de 50 de ani, de pe vremea când era copil şi mergea la Palatul Pionierilor din Piteşti, unde un profesor i-a oferit primele informaţii. Ar fi vrut să zboare şi el, dar dragostea pentru zbor s-a împlinit prin aceste aparate.

O pasiune care costă, dacă este practicată la nivel de performanţă. Pentru astfe

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 21 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 35 minute
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 39 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea, diplomat de carieră

Mediafax acum 7 minute
Secretarul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, Dragoș-Mihai Hotea, va prelua responsabilitățile de consilier al premierului Ilie Bolojan în domeniul politicii externe. Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al pr

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 4 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum o ora
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 2 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Incident incredibil în Capitală: O femeie a fost ucisă de o mașină care dădea cu spatele. Șoferul a ieșit pozitiv la amfetamină și canabis la testarea rapidă

Mediafax acum o ora
O femeie a murit, marți, lovită de o mașină care dădea cu spatele la ieșirea din parcare, pe Calea Rahovei, din Capitală. Șoferul a fost testat și dus la INML pentru recoltarea probelor biologice, după ce testul rapid a ieșit pozitiv. Brigada Rutier

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/28°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°