De ce a eşuat privatizarea CFR Marfă: tergiversările instituţiilor de stat, neîndeplinirea unor condiţii esenţiale de către vânzător şi controversele iscate pe marginea vânzării transportatorului feroviar au compromis transferul acestuia către investitorul privat.

Modul în care au evoluat lucrurile în fiecare etapă a procesului demarat în februarie pentru privatizarea CFR Marfă arată cum trebuie să procedeze o autoritate care scoate la vânzare ceva ce, de fapt, nu vrea să vândă. Dar mai ales arată cum instituţiile statului se împiedică în propriile proceduri când vine vorba să ducă la bun sfârşit o acţiune concretă.

Oficial, procesul de privatizare a CFR Marfă a eşuat deoarece comisia de privatizare şi Grup Feroviar Român (GFR) nu au ajuns la un rezultat pentru încheierea transferului de acţiuni în proprietate privată, nefiind îndeplinite condiţiile suspensive din hotărârea de Guvern privind transferul de acţiuni.

În spatele acestei explicaţii „tehnice“ se ascund însă o serie întreagă de tergiversări şi controverse care au dus, de fapt, la eşecul privatizării.

Ping-pong cu responsabilităţile

Instituţiile statului şi-au trasat termene practic imposibil de respectat, pe care apoi au ezitat să le amâne, în timp ce reprezentanţii la vârf ai acestora şi-au pasat de la unul la celălalt responsabilităţile. Iar declaraţiile publice au menţinut o permanentă stare de confuzie, astfel că investitorii care s-au aplecat cu maximum de seriozitate asupra procesului au avut nevoie de nervi de oţel pentru a-şi păstra calmul şi acuitatea în acest mediu total instabil. Aşa că nu e de mirare retragerea a cinci din 11 bănci care iniţial se angajaseră să sprijine proiectul.

Când, într-un final, a ieşit la lumină faptul că autorităţile sunt cele care nu şi-au îndeplinit partea de obligaţii şi că, de fapt, acestea nu au întreprins mai nimic