Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Roland Unterweger este primul român care a trecut linia de sosire a Maratonului de la München

Publicat in Adevarul, luni 14 octombrie 2013 ·

Un arădean a fost, duminică, primul român care a trecut linia de sosire a Maratonului de la München. El a obţinut locul 78 în clasamentul general (din 4500 participanţi) şi locul 19 la categoria lui de vârstă.

Timpul oficial a fost 2:43:57, ceea ce a însemnat un record personal, pe un traseu destul de greu.

Este vorba despre un tânăr care participă la toate maratoanele din ţară şi străinătate.

Finalul Maratonului din Munchen a avut loc pe Olympiastadion. La intrarea pe stadion arădeanul Roland Unterweger, căci despre el este vorba a auzit crainicul spunând: „Acum intră pe stadion Roland Unterweger, din România, a cărui zi de naştere este chiar azi. La mulţi ani Roland şi îţi mulţumim că ai ales, de ziua ta, să alergi la Maraton la Munchen!".

În momentul acela (după 42 de km alergaţi), Roli spune că i-au dat lacrimile, a simţit că se sufocă de emoţie şi că pur şi simplu nu mai poate respira. Şi s-a gândit „Doamne, ce se întâmplă? Să nu mă tai chiar acum!” Dar atunci i-au venit în minte cei dragi, cei care l-au susţinut în ultimul timp. S-a gândit la Ariana, fiica lui care tot ieri a împlinit prima lună de viaţă. Şi-a amintit că pentru ea şi pentru soţia Anca şi-a dorit să scoată un nou record, chiar de ziua lui.

Alături el la München au alergat şi prietenii săi Dacian Todincă şi Flavius Mocanu. Prietenul său Dacian Todincă a terminat şi el cu un timp excelent, 3 ore şi 17 minute. Flaviu Mocanu a încheiat şi el cursa în 4:33:19, astfel că toţi cei trei arădeni şi-au îndeplinit misiunea. Roland Unterweger este arădeanul care a participat la un maraton chiar în ziua în care se căsătorea.

Mai exact la Semimaratonul Aradului a particpat chiar în ziua nunţii sale, la Semimaratonul de la Oradea a participat în ziua în care s-a născut fiica sa Ariana, iar acum a alergat chiar de ziua lui.

Vă mai recomandăm: FOTO Mii de persoane

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 4 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 3 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 9 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 5 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 9 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 7 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 8 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-4°
joi

-10°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-5°
joi

-5°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-7°
joi

-7°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°