Autorităţile judeţului, alături de cadre militare în activitate, dar şi veterani, au comemorat ieri împlinirea a 97 de ani de la luptele de la Podul Jiului. Cei prezenţi la manifestări au depus coroane cu flori în memoria eroilor care şi-au pierdut viaţa în evenimentele ce au scris istorie.
Manifestările au început ieri la ora 10.00, iar traficul rutier pe podul de peste Jiu a fost oprit timp de câteva minute pentru ca ceremonia să se desfăşoare aşa cum se cuvine. După intonarea imnului de stat, subprefectul Virgil Drăguşin a fost cel care a depus prima coroană de flori în memoria celor căzuţi la datorie. Acesta a vorbit despre însemnătatea momentului pentru toţi românii şi mai ales pentru gorjeni. „Comemorăm astăzi (n.r. ieri) 97 de ani de la Luptele de la Podul Jiului, lupte care au însemnat un moment important în istoria Românei, un moment în care gorjenii au dat dovadă de o mobilizare totală, iar din rândul gorjenilor s-a remarcat un personaj care pentru noi, ca români, reprezintă un element extrem de important, Ecaterina Teodoroiu. Copiii de astăzi şi urmaşii noştri trebuie să îşi amintească permanent de aceste momente importante”, a declarat Virgil Drăguşin.
Cu gândul la cei mici
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mădălina Ciolocoi, a ţinut să amintească însemnătatea luptelor de la Podul Jiului şi mai ales ce trebuie făcut pentru ca şi cei tineri să cunoască importanţa istorică a evenimentelor. „14 octombrie 1916 este o dată care nu se poate uita având în vedere că trupele care aveau obligaţia să păstreze Târgu-Jiul erau foarte puţine, iar numărul soldaţilor era foarte mic. Aici s-au mobilizat din proprie iniţiativă civilii, femei şi bărbaţi. A fost o bătălie extraordinar de importantă şi este datoria noastră, a autorităţilor publice, să păstrăm acest moment în memorie şi să lăsăm copiilor noştri câteva amintiri despre eroii acest