„Va fi cutremur când se vor pune în mişcare toate ideile lui fixe.”
În viaţa fiecărui om vine o zi în care acesta devine reflexiv, sau cel puţin aşa îmi place să cred. Cu alte cuvinte, tuturor ne trece prin cap, la un moment dat, să evaluăm performanţele pe care le-am săvârşit de-a lungul acestei existente. Pe unii îi apucă treaba asta cu ocazia vreunui şpriţ, pe alţii când/dacă ies din moarte clinică, iar pe cei mai mulţi când se află la serviciu şi n-au chef de muncă. În general, oamenii îşi măsoară performanțele în bani, pentru că despre asta e vorba în dimensiunea lor.
Nimeni nu se prea gândeşte la sine şi la ale sale, cele lăuntrice sau dătătoare de sens, decât în pragul ameninţării, chiar şi imaginare, cu sfârşitul. De exemplu, în prag de catastrofe, mulţi îşi amintesc subit de Dumnezeu. Oamenii nu mai sunt şmecheri, flegmatici şi nici atei. A fi ateu e un lux, până la urmă. E de bon ton doar când merge treaba. În schimb, când se zguduie pământul sau te ia valul, la propriu, începi să te milogeşti la cer.
Am citit de curând o ştire senzaţională al cărei senzaţional constă în faptul că a avut loc un cutremur care i-a trezit pe români din somn. Eu, fire naivă, am crezut. Aşa că am intrat pe net să văd dacă românii, proaspăt treziţi din somn, au reevaluat legile cu privire la animalele fără stăpân, au început să pedepsească tortura şi abandonul, sau dacă măcar au renunţat la ştirile cu nunta Biancăi Drăgusanu.
Evident, ştirile cu Bianca erau la locul lor şi pe deasupra am găsit şi un interviu genial cu primarul unui minunat oraş din România. Acesta susţinea că e stupid să nu omori câinii atâta vreme cât mănânci miel de Paşti şi porc de Crăciun…Şi atunci am avut o revelaţie. Am înţeles că nu ne vom trezi niciodată, şi că tocmai asta ne ţine în viaţă: faptul că dormim buştean cu tot cu simţurile pe care, cel puţin teoretic, le avem.
Bie
