Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Studenţii de la Ingineria mediului, în vizită la Romaltyn

Publicat in Gazeta de Maramures, luni 14 octombrie 2013 ·

Un grup de studenţi de la Centru Universitar Nord din Baia Mare a participat la o vizită la Iazul Aurul, Staţia de epurare şi Iazul Central de la Tăuţii de Sus, dar şi la uzina Romaltyn. Scopul vizitei a fost acela ca studenţii, de la trei specializări de profil minier, să vadă practic soluţiile de ecologizare şi diminuare a impactului activităţii miniere asupra mediului. Activitatea se înscrie într-un proiect al Romaltyn Mining, în parteneriat cu Centrul Universitar Nord.

Vizita studenţilor de la cele trei specializări, Ingineria valorificării deşeurilor industriale, Ingineria şi protecţia mediului şi Ingineria minieră a avut ca scop familiarizarea cu noţiunile practice ale meseriei pe care o învaţă. “În momentul în care le explic la curs partea teoretică, ei trebuie să aibă şi un fundament practic. Înainte de a începe cursul, întâi facem această vizită tehnică ce are menirea de a fundamenta mai bine teoria”, explica prof. univ. dr. ing. Ioan Bud. El a mai arătat că vizita este foarte importantă, iar studenţii au întotdeauna rezultate foarte bune. „E foarte important ca ei să vină întâi să vadă, ca să ştie despre ce vorbesc. Impactul vizual e mai mare, mai ales că teoria e foarte sofisticată. Trebuie să-i motivez întâi, să vadă practic şi pe urmă să înţeleagă ce e dincolo de ceea ce se vede”, a mai explicat el.

Studenţii urmează ca în cursul anului şcolar ce abia a început să parcurgă un curs numit “Protecţia şi ingineria mediului în industria minieră”, astfel că vizita la iaz şi la staţia de epurare a fost binevenită pentru o mai bună înţelegere a teoriei. „Cursul are obiectivul de a arăta factorii poluanţi şi impactul pe care îl are activitatea minieră asupra mediului şi soluţiile care trebuie găsite şi adaptate pentru a diminua acest impact. Ca orice activitate, cea minieră are un impact asupra mediului. De aceea şi lume

Articolul in Gazeta de Maramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a eliminat complet România din programul Visa Waiver! Primele reacții oficiale: „Regretăm această decizie”

Gazeta Sporturilor acum 22 minute
Ministerul Afacerilor Externe şi Guvernul României au anunţat, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waever, chiar dacă România a îndeplin

Departamentul de Securitate Naţională al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waiver / Ce spune comunicatul DHS / MAE: România a îndeplinit toate elementele pe care legea americană le stipulează

News.ro acum 47 minute
Ministerul Afacerilor Externe anunţă, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waver, chiar dacă România a îndeplinit toate elementele pe car

ANCOM avertizează! Site-uri clonate în mediul online

Ziua Constanta acum 3 ore
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) avertizează în legătură cu prezența în spațiul autohton online a unei rețele de site-uri de tip Doppelganger. 'A fost identificată o rețea de site-uri clonate, care imi

Prințul Harry vrea să se împace cu familia regală britanică. „Tatăl meu nu vorbește cu mine”

HotNews acum 3 ore
Prinţul Harry a declarat vineri că doreşte să se împace cu restul familiei regale britanice, într-un interviu acordat BBC, în care a mărturisit că în prezent nu este în relaţii bune cu tatăl său, regele Charles al III-lea, transmite Agerpres. „Unii

Reacția lui Florian Coldea la imaginile publicate de Elena Lasconi, care susține că generalul s-a întâlnit cu Nicușor Dan și Victor Ponta

Libertatea acum 8 ore
Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, a reacționat la fotografiile publicate de Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale. Imaginile îi arată pe Coldea, Nicușor Dan și Victor Ponta ieșind separat dintr-o clădire, sugerând o posib

Mai multe persoane au fost rănite în Germania după ce o mașină a intrat în pietoni

Ziua Constanta acum 2 ore
Mai multe persoane au fost rănite de o mașină care a intrat în pietoni în orașul Stuttgart din sudul Germaniei, a anunțat vineri poliția pe contul său de X. Potrivit tabloidului 'Bild', evenimentele au avut loc în jurul orei 17:50 (15:50 GMT) la o i

SUA trimite observatori electorali în România pentru alegerile prezidenţiale

Ziarul Financiar acum 57 minute
Statele Unite au trimis o echipă de observatori electorali în România înainte de alegerile prezidenţiale, a declarat vineri un înalt oficial american, citat de Reuters. „Vom petrece ceva timp cu guvernul (României - n.r.) discutând despre modul în c

Rusia nu reprezintă o ameninţare pentru NATO, spune George Simion într-un interviu la Reuters. Care crede că e „singura ameninţare majoră”

HotNews acum 4 ore
George Simion, considerat favorit în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, a declarat într-un interviu pentru agenția Reuters că Rusia nu reprezintă o ameninţare semnificativă pentru NATO, iar singurul risc pentru flancul estic al alia

Alegeri prezidențiale 2025: Peste 100.000 de români au votat deja în diaspora

HotNews acum 3 ore
Numărul alegătorilor români din afara țării care s-au prezentat la urne pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale 2025 a depășit pragul de 100.000, vineri seară, în prima zi a programului de vot în diaspora. Spre comparație, la turul întâi al p

Primul mesaj al lui Mihai Leu de pe patul de spital: „Le datorez enorm acestor oameni”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Fostul mare boxer Mihai Leu a transmis un prim mesaj de pe patul de spital, vineri, 2 mai. Acesta a fost internat de urgență la începutul săptămânii, din cauza unei hemoragii interne.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

11°/26°
dum.

15°/28°
lun.

17°/26°
mar.

16°/26°
Iasi
acum

14°
sâm.

7°/27°
dum.

13°/29°
lun.

12°/18°
mar.

10°/14°
Constanta
acum

sâm.

6°/19°
dum.

12°/17°
lun.

12°/17°
mar.

13°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

8°/26°
dum.

14°/23°
lun.

12°/21°
mar.

11°/17°
Timisoara
acum

12°
sâm.

8°/26°
dum.

14°/23°
lun.

13°/20°
mar.

12°/18°