Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CEO, contract-mamut cu un „băiat deştept”

Publicat in Exclusiv Gorj, marți 15 octombrie 2013 ·

Complexul Energetic Oltenia a reuşit să încheie contractul de vânzare de 2,1 milioane de MWh, cumpărătorul fiind cel mai mare comerciant privat de pe piaţa românească de energie. În urma tranzacţiei de vineri, societatea câştigătoare a fost declarată Tinmar Ind, care a venit cu un preţ mai mare doar cu 0,03 lei faţă de valoarea estimată, astfel că întreg pachetul de energie va fi cu doar 65.000 de lei mai mare, sumă infimă având în vedere că valoarea lui este de aproape 100 de milioane de euro. Firma patronată de Augustin Oancea nu este străină de afacerile cu energie din Gorj, pentru că în vară a inaugurat un parc fotovoltaic la Târgu-Cărbuneşti.

CEO a înregistrat un record, vinerea trecută, semnând un contract uriaş pentru vânzarea de energie, valabil până în martie 2015, a cărui valoare este de peste 400 de milioane de lei. Cu această tranzacţie, CEO are asigurată funcţionarea în regim de permanenţă a cinci grupuri energetice şi, chiar dacă preţurile nu sunt unele foarte bune, asigură stabilitate, după cum precizează oficialii companiei.

Potrivit estimărilor, Complexul Oltenia va avea asigurat un nivel de funcţionare undeva la 1.100 de MW putere, pentru întreaga cantitate de energie vândută în 2014, valoarea totală a contractelor fiind de peste 750 de milioane de euro.

Unul dintre cele mai mari este cel încheiat vineri de complex pe OPCOM, operatorul pieţei de energie din ţară. Contractul presupune vânzarea unui pachet de energie la o putere de 200 de MW în bandă, începând cu 1 ianuarie 2014 şi până pe 31 martie 2015, adică nu mai puţin de 10.919 ore. Asta înseamnă o cantitate de 2.183.800 de MWh pe care complexul îi va furniza câştigătorului licitaţiei, Tinmar Ind, la preţul de 184,03 lei/MWh, puţin peste valoarea estimată de 184 lei/MWh. Tranzacţia îi va asigura Complexului Oltenia nu mai puţin de 401,8 milioane de lei pe perioada derulării c

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 2 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 3 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Crimă la Brăila. Un bărbat de 31 de ani a fost înjunghiat mortal de un adolescent de 15 ani

Gandul acum 19 minute
Un bărbat de 31 de ani din Brăila a fost înjunghiat mortal de un adolescent în vârstă de 15 ani. Victima și agresorul ar fi cumnați. Surse din cadrul anchetei susţin că între cei doi s-ar fi iscat un scandal în plină stradă, iar adolescentul de 15 a

Ucraineni eliberați de ruși din închisori sunt abandonați fără acte la granița cu Georgia, acuză Kievul

HotNews acum 29 minute
Ministrul ucrainean de externe a acuzat, sâmbătă, Rusia că deportează ucraineni în Georgia și îi lasă acolo abandonați, fără documente corespunzătoare, la sute de kilometri distanță de casă, relatează Reuters. Andrii Sybiha spune, într-o postare pe

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 6 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 7 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Vremea

București
acum

31°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°