Foarte mulți chibiți sînt profund dezamăgiți de protestatarii din Piața Universității. Sînt mîhniți teoretic, ideologic, nu înțeleg cum, după atîția ani de absență a tinerilor din stradă, aceștia au ieșit nepregătiți, strigînd ce-i taie capul, iar nu după un playlist atent selecționat din presa zilei.
Aaa, nu așa, mă, dă cu ascuțitul! Țipă, frate, mai tare! Du-te la DNA și taie-ți venele, apoi scrie cu sînge pe ziduri că Ponta a pus Justiția în poziția Elena Udrea! De ce nu strigați și de plagiat? Cît v-a dat PSD? De ce nu aveți tricouri cu Monica Macovei?
Mă rog, mai exact, sînt mulți prin presă care observă acum că au mîncat rahat de pomană atîția ani pentru că cei din stradă n-au învățat nimic din propaganda lor. Generația care ar trebui să voteze cu DNA nu doar că nu merge la vot, dar înțelege, cu încăpățînare, cu orbire, cu furie, cu zîmbetul pe buze, să facă din înfrîngerea Proiectului Roșia Montană o victorie. Mda, pentru că orice drum începe cu primul pas și pare cam tîrziu să le mai lege șireturile.
Evenimentul zilei, în momentul ăsta, e un cal cu grumazul rupt. În curînd, din spatele Cotroceniului se va auzi o împușcătură, semn al curmării suferinței bietului animal. După atîta minciună, după atîta travaliu și-atîta suduială, a devenit o simplă problemă de competența REBU.
Așa se înțelege "marea dezamăgire" a lui Silviu Sergiu și-a celorlalți buliniști, atît de tăcuți cînd sosesc banii de la Roșia Montană și atît de agresivi cînd protestatarii nu vor să se amestece în troaca procurorilor DNA, cînd nu vor să gireze pe o doamnă Kövesi care intenționează, mai nou, să creeze un fel de serviciu secret al DNA pentru a-și proteja astfel informațiile. Asta după ce ea, cu lăboaia ei, i-a trimis lui Mircea Marian – de la Evz, nu? – informații din dosare. Atîtea au fost înghesuite pe sub ușă la Evz pînă acum, încît s-a făcut loc să treacă