Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daniel, adevăratul ministru al Marilor Proiecte

Publicat in Gandul, marți 15 octombrie 2013 ·

În ţara în care fiecărui locuitor îi revin doar 2,4 centimetri de autostradă, ministrul Marilor Proiecte ar trebui să se numească nu Dan, ci Daniel. Patriarhul Daniel. Cât timp ministrul Dan Şova caută contractul cu Bechtel de la un etaj la altul al ministerului, în împărăţia lui Daniel se pune cărămidă peste cărămidă, iar bisericile apar una după alta în satele şi comunele fără apă şi canalizare, în care un lăcaş de cult este singurul proiect de interes public la care se lucrează la ora actuală. În România, de exemplu, pentru fiecare şcoală nou construită după Revoluţie, au apărut peste 5 biserici noi.

Nu ştim sigur dacă vom avea, până la urmă, o autostradă care să lege Bucureştii de Europa, dar vom avea cu certitudine Catedrala Mântuirii Neamului, aşezământ cu heliport ale căror costuri se vor ridica la 400 de milioane de lei.

Din mila prea cuviosului primar Florentin Pandele, locuitorii din Voluntari au deja o catedrală în construcţie, la care însuşi Preafericitul Daniel a ţinut luni slujba de Sânta Cuvioasă Parascheva. „La finalul Sfintei Liturghii, Preafericirea Sa a dăruit primarului Florentin Pandele Diploma omagială şi Medalia omagială „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ pentru ajutorul important dat la ridicarea bisericii din Voluntari, precum şi pentru întărirea evlaviei credincioşilor prin organizarea de numeroase pelerinaje”, scrie Biserica Ortodoxă Română, întru slava lui Pandele, într-un comunicat în care aminteşte că acesta a trimis 4.000 de locuitori din Ilfov în pelerinaj la Iaşi.

Iată cum politicienii s-au implicat şi de data aceasta în vieţile cetăţenilor pentru care sunt responsabili. S-au implicat, fireşte, doar până la genunchiul moaştei. Pandele şi-a trimis la Sfânta votanţii, să le dea ea ajutorul pe care nu-l primesc de la nimeni altcineva. Cu boneţica albă pe cap şi şorţuleţul tras peste taiorul fucsia, Rovana Plum

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 4 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 8 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 6 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Ridicări auto - 9 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 7 minute
Prin prezenta, Primăria Municipiului Braşov aduce la cunoştinţă publică, faptul că vehiculele cu următoarele caracteristici: - Auto Nr. FN, Marca BMW, Culoare roşu, Proprietar necunoscut, locul unde a fost găsită str. Dimitrie Cantemir nr. 3 -9; - A

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 12 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Vremea

București
acum

26°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

26°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

19°
mie.

11°/19°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

13°/30°