Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CHIC VILLE intra pe piata din Bucuresti

Publicat in Income Magazine, marți 15 octombrie 2013 ·

Chic Ville va inaugura, în data de 17 octombrie, primul magazin din Bucureşti, acesta fiind cea de-a treia locaţie a reţelei.

„După deschiderea a două magazine avem confirmarea că există piaţă pentru a susţine extinderea reţelei Chic Ville, datorită ascensiunii pe care am înregistrat-o în vânzări. Astfel, decizia de extindere vine ca urmare a succesului magazinului din Iulius Mall Cluj, iar inaugurarea Chic Ville în cadrul Promenada din Bucureşti este o decizie strategică de dezvoltare care vine în completarea segmentelor de trafic vizate”, a declarat Marius Şerbănescu, Director de Achiziţii al Chic Ville.

Chic Ville a investit în acest magazin suma de 250.000 de euro şi estimează că acesta va avea un trafic lunar de aproximativ 20.000 de persoane, apogeul urmând a fi atins, cu siguranţă, în perioadă sărbătorilor de iarnă.

„Reţeaua a crescut datorită poziţionării brandului şi a strategiei de comunicare alese. Diferenţierea Chic Ville constă în amenajarea 100% ambientală menită să inspire clienţii, dar şi să plaseze produsele într-un context familiar acestora. De asemenea, Chic Ville spune povestea produselor, iar acest lucru contribuie la apropierea clienţilor faţă de produsele noastre”, a afirmat Marius Şerbănescu.

Situat la intrarea principală pe partea stângă a centrului comercial Promenada, pe o suprafaţă de circa 200 de metri pătraţi, noul magazin Chic Ville va veni în întâmpinarea persoanelor ce îşi doresc produse de amenajare şi decoraţiuni deosebite, unele fabricate manual si obiecte de mic mobilier (mese, scaune, fotolii, comode, birouri, etajere, biblioteci), obiecte de sticlă, ceramică, accesorii pentru bucătărie, obiecte de decor, textile, perne, plante decorative şi cadouri.

Articolul in Income Magazine >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 46 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum 26 minute
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Aeroportul din Marsilia a fost închis din cauza unui INCENDIU de vegetație care se extinde rapid

Gandul acum 32 minute
Aeroportul Marsilia Provence a fost închis marți din cauza unui incendiu de vegetație care se extinde rapid în zona de sud a Franței. Incendiul este alimentat de faptul că vântul bate cu până la 70 de kilometri pe oră, iar autoritățile au decis înch

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum o ora
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 3 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum o ora
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum o ora
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 4 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

17°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°