S-au împlinit anul acesta 140 de ani de când Constantin Esarcu a lansat propunerea de construire a Atheneului Român. Născut în 1836, Esarcu a învăţat la Colegiul Sf. Sava, apoi şi-a luat licenţa şi doctoratul la Paris, desfăşurând şi o susţinută activitate diplomatică. Pentru scurt timp, în 1891, a fost şi ministru al Afacerilor Externe. Dar rolul său special a fost legat de construirea Atheneului. Nu era vorba însă doar de imobilul în sine. Aşa cum sublinia el, în 1886, în discursul pronunţat la 26 octombrie 1886, cu ocazia punerii pietrei fundamentale a Palatului Atheneului,  “sunt momente când idei aievea plutesc pe deasupra societăţilor, precum ceaţa pe suprafaţa pământului”. În concepţia lui, Atheneul trebuia să adăpostească instituţiile ştiinţifice şi culturale capabile să consolideze identitatea ţării şi să-i asigure progresul. De aceea, Societatea pentru învăţătura poporului român, Societatea filarmonică, Societatea amicilor de Bele Arte, Societatea pentru Istoria Patriei, Societatea geografică, Societatea corpului didactic, Societatea politehnică, Societatea ştiinţelor medicale trebuia să-şi găsească “domiciliul” în acest palat şi să formeze “o vastă confederaţiune ce va căta să deştepte şi în acelaşi timp să coordone tote activităţile şi tote energiile inteligenţii naţionale”.

La acea vreme, considera Constantin Esarcu, o eră nouă nu putea începe pentru Statul român decât creând în sânul său puternice curente care să conducă la reforme de mentalitate şi înţelepciune. Acest crez este, în opinia mea, valabil şi astăzi.

“Când într-o tera se află omeni, la orecare depărtare de sgomotul luptelor absorbitore ale zilei, cari pot avea timpul să cugete şi să mediteze într-o sferă mai senină, ei văd mai limpede adevăratele trebuinţe ale societăţii şi ale Statului”, spunea el in discursul său de la Atheneu. Din păcate, de-a lungul anilor, în Româ