Lucian Gheorghe, ajutorul şefului de post de la Băleşti, s-a prezentat ieri la locul de muncă, după ce şi-a întrerupt concediul de odihnă. Omul legii s-a deplasat chiar de luni seară la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, unde a declarat că nu el este autorul tamponărilor produse duminică, ci o amică de-a lui, pe care o cunoaşte de doar două săptămâni şi care se afla la volanul maşinii implicate în cele două accidente rutiere. Tânăra l-ar fi transportat acasă cu autoturismul, iar după ultima tamponare i-ar fi spus poliţistului că se va întoarce la locul evenimentului rutier întâmplat la ieşire din Târgu Jiu, spre comuna Băleşti. „Nu am fost eu la volan. Eram în mașină ca pasager și a condus o prietenă pe care o cunosc de două săptămâni. Consumasem un pahar de vin la un prieten şi ea m-a așteptat jos să conducă ea, ne-am și certat pentru asta, că eu aveam șofer. I-am spus să oprească, dar ea a început să plângă și să țipe. A zis că mă duce acasă și se întoarce ea la fața locului“, a declarat adjunctul şefului de post din Băleşti.
Femeia s-a prezentat deja la poliţie
Totodată, o femeie, de 29 de ani, din Târgu Jiu, s-a prezentat deja la sediul Poliției Municipale. Tânăra i-a anunţat pe oamenii legii că ea se afla la volanul maşinii implicate în cele două evenimente rutiere. În primul autovehicul tamponat se afla o gravidă, care a ajuns la spital pentru fi consultată de medici. Aceasta a refuzat însă internarea. „S-a prezentat o femeie de 29 de ani la poliție, care a spus că ea se afla la volanul mașinii și ea este autoarea evenimentelor rutiere. Întrucât există dubii cu privire la cele declarate de tânără, polițiștii continuă cercetările pentru a afla ce s-a întâmplat cu adevărat, în cauză fiind constituit dosar penal“, a precizat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj. Dacă se do