Irinel Popescu, președintele organizației PC București și vicepreședinte al formațiunii, a hotărât să se retragă din toate funcțiile politice pentru a se dedica integral activității medicale.
Potrivit unui comunicat al PC, conducerea organizației București a PC va fi asigurată de un președinte interimar desemnat de forurile centrale ale partidului, iar pentru funcția de vicepreședinte al PC a fost numit acad. Dinu C. Giurescu.
“După 60 de ani de viață și 10 ani de politică, am decis că este esențial să-mi aloc timpul și energia activității în care competența și experiența mea dau cele mai bune rezultate: medicina. În următorii ani doresc să mă dedic integral cercetării, chirurgiei și luptei pentru dreptul la viață al fiecărui pacient care își pune speranțele în medicina românească”, afirmă profesorul Irinel Popescu, potrivit comunicatului.
El a precizat că “ecourile Congresului Mondial al Asociației Internaționale a Chirurgilor, Gastroenterologilor și Oncologilor (IASGO), organizat recent la București, și amploarea proiectelor medicale dezbătute cu acest prilej” l-au convins că renunțarea la politică “este cea mai bună decizie”.
“De astăzi, am agățat politica în cui. Nu mai sunt membru al niciunui partid politic. Le mulțumesc tuturor celor care mi-au fost colegi și le urez mult succes în continuare”, a adăugat Irinel Popescu.
Irinel Popescu, președintele organizației PC București și vicepreședinte al formațiunii, a hotărât să se retragă din toate funcțiile politice pentru a se dedica integral activității medicale.
Potrivit unui comunicat al PC, conducerea organizației București a PC va fi asigurată de un președinte interimar desemnat de forurile centrale ale partidului, iar pentru funcția de vicepreședinte al PC a fost numit acad. Dinu C. Giurescu.
“După 60 de ani de viață și 10 ani de politică, am decis că este esențial să-mi