Nu m-am bucurat absolut deloc văzând că pronosticul meu exact, 0-4, s-a adeverit. Evident că în sinea mea speram să văd România defilând în Andorra şi înscriind cât să-i facă pe turci să-şi înece supărarea în valuri de băutură, şi nicidecum să ragă, prin intermediul lu Fatih Terim, că „România – Estonia 5-0 e un rezultat greu de presupus” şi că „FIFA şi UEFA ar trebui să monitorizeze partida de la Bucureşti”. Stau şi eu ca prostu' şi mă gândesc: oare n-ar fi mai greu decât acest ipotetic 5-0 un 1-0 pentru Turcia contra Olandei, iar pe cale de consecinţă să fie monitorizaţi ei, nu noi? Fiindcă, zis statisticile, Turcia n-a mai bătut Olanda de vreo 23 de ani, iar în ultimele 4 partide, de 17 ani încoace, n-a reuşit nici măcar să-i înscrie vreun gol. Aşa că pare infinit mai greu ce au ei de făcut decât să dăm noi o căruţă de goluri unei echipe care în afară de elan nu mai are alte argumente. Vorba-i: ce argumente avem noi să ne ducem în Brazilia în locul Turciei? Jucăm noi mai bine decât ei? Păi, meciurile directe zic că nu. Ne-au bătut la Bucureşti atât de convingător încât trebuie să fii Piţurcă (sau mai rău, deşi nu cred că se poate) să pretinzi că tu meriţi să mergi la World Cup şi ei nu. Mai vine apoi şi problema susţinerii: cine credeţi că va avea public mai mult în tribune (deci profit pentru organizatori şi pentru FIFA), România sau Turcia? Aşadar, în afară de noi, nu cred să mai aibă cineva interes să ajungă acolo România în dauna Turciei. Ba are: Olanda! Interesul ei este să mai facă 3 puncte şi la Istanbul, ceea ce ar duce-o în urna 1, a favoritelor, la tragerea la sorţi a grupelor de la World Cup. Ceea ce însă nu calculăm noi niciodată, din cauză că suntem bolnavi de conspiraţii şi frustraţi până-n ultima fibră, este că mai există pe lumea asta ţări, naţii, şi implicit reprezentative de fotbal, care au demnitate, orgolii şi pedigree. Pe care le etalează