Nu-i sărbătoare mai mare pentru creștinii din spațiul plin de gaze de șist al Moldovei decât înghiontirea la moaștele Cuvioasei Parascheva. În fiecare an, timp de trei-patru zile, deja sute de mii de oameni se bat să ajungă lângă raclă, să arunce o mână de bani în cutia milei, să-și depună saliva pe sfintele relicve și, apoi, să se întoarcă prin peșterile lor, așteptând minunile care, din lipsă de infrastructură, nu prea ajung în satul lor.

Cu politicienii e mai ușor. În loc să facă opt-nouă ore cu trenul până la Iași, se urcă în elicopter și într-o oră jumate sunt sub patrafirul ÎPS Teofan, decartând fonduri bugetare în schimbul iertării de păcate. După care își strâng consilierele de imagine într-o cămăruță și analizează tehnico-tactic blatul cu religia: dacă au făcut crucea corect, dacă s-au dat cu aghiazmă pe la subțioari, dacă le-a stat bine mălăieșu-n călcăieș. E scumpă o vizită din asta la cuvioasă, da’ merită, mai ales că nu dau de la ei, dau de la noi. Săracii care se înghesuie sperând într-o minune, care vin la moaște în cotigi trase sau conduse de măgari beți, care nu pot, odată întorși în satele lor rupte de lume, să se identifice în fața nepoților pe ecranul iPadului, pentru că n-au nici măcar curent electric în bordei, săracii ăia, ei bine, varsă anual două-trei milioane de euro la căpătâiul Paraschevei din banii lor. Din pensiile alea care nu le ajung, din banii ăia de gigacalorie pe care, evident, nu-i au. Dragnea, Ponta, Vosganian, Nichita sau Udrea nu bagă mâna în buzunarele lor ca să-l fericească pe păstrătorul sfintelor tibii și peronee, mitropolitul Moldovei, ci tot din buzunarul nostru se adapă, tot de acolo scot mai bine de 100 de milioane de euro anual doar pentru salariile preoților, fără să mai punem la socoteală zecile de milioane care pleacă spre construcția și renovarea de biserici.

Nu-i sărbătoare mai mare pentru săraci