La sfârşitul săptămânii trecute, mai exact în perioada 11-13 octombrie, cele două echipe buzoiene înscrise în Campionatul Naţional rezervat junioarelor III, CS Handbal Municipal şi LPS Iolanda Balas Soter au debutat oficial în noul sezon. Formaţiile mai sus amintite fac parte din seria C şi au participat la Galaţi, alături de CS Dream Stars Galaţi, CS Hand Art Galaţi, ACS Danubius Galaţi şi CSS Galaţi la primul turneu. Pentru CS HM Buzău, ajunsă anul trecut până în semifinalele Campionatului Naţional de junioare IV, conform celor declarate de preşedintele Miloş obiectivul primordial nu este calificarea în faza următoare a competiţiei unde vor accede primele două clasate din grupă, ci formarea unei echipe competitive. Cu un nucleu de jucătoare inferior ca vârstă adversarelor, CS HM Buzău a înregistrat înfrângeri pe linie: 16-24 cu ACS Danubius Galaţi, 12-18 cu LPS Buzău, 8-26 cu CS Dream Stars Galaţi, 9-16 cu CS Hand Art Galaţi şi 7-23 cu CSS Galaţi. Cea de-a doua echipă buzoiană prezentă la Galaţi, LPS, a bifat un singur rezultat pozitiv, 18-12 cu HM Buzău. ●
La sfârşitul săptămânii trecute, mai exact în perioada 11-13 octombrie, cele două echipe buzoiene înscrise în Campionatul Naţional rezervat junioarelor III, CS Handbal Municipal şi LPS Iolanda Balas Soter au debutat oficial în noul sezon. Formaţiile mai sus amintite fac parte din seria C şi au participat la Galaţi, alături de CS Dream Stars Galaţi, CS Hand Art Galaţi, ACS Danubius Galaţi şi CSS Galaţi la primul turneu. Pentru CS HM Buzău, ajunsă anul trecut până în semifinalele Campionatului Naţional de junioare IV, conform celor declarate de preşedintele Miloş obiectivul primordial nu este calificarea în faza următoare a competiţiei unde vor accede primele două clasate din grupă, ci formarea unei echipe competitive. Cu un nucleu de jucătoare inferior ca vârstă adversarelor, CS HM Buzău a înregis