La sfârşitul săptămânii trecute, în cadrul unei acţiuni desfăşurate pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Chiojdu împreună cu reprezentanţi ai Ocolului Silvic Cislău au depistat în trafic trei autovehicule ce transportau lemn de foc specia fag, pentru care şoferii nu posedau documente de provenienţă. Împotriva celor trei conducători auto a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu amendă totală în valoare de 5.000 de lei, iar materialul lemnos a fost predat reprezentanţilor Ocolului Silvic Cislău.
Tot atunci, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă care acţionau pe DJ 203K, au oprit pentru control un autocamion încărcat cu material lemnos, la volanul căruia se afla un buzoian în vârstă de 38 de ani. Pentru că avizul de însoţire a lemnului nu era completat corespunzător, poliţiştii au luat împotriva şoferului măsura sancţionării contravenţionale, iar cei 2,5 m.c. lemn de foc specia fag au fost predaţi reprezentanţilor Ocolului Silvic Vintilă Vodă. ●
La sfârşitul săptămânii trecute, în cadrul unei acţiuni desfăşurate pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Chiojdu împreună cu reprezentanţi ai Ocolului Silvic Cislău au depistat în trafic trei autovehicule ce transportau lemn de foc specia fag, pentru care şoferii nu posedau documente de provenienţă. Împotriva celor trei conducători auto a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu amendă totală în valoare de 5.000 de lei, iar materialul lemnos a fost predat reprezentanţilor Ocolului Silvic Cislău.
Tot atunci, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă care acţionau pe DJ 203K, au oprit pentru control un autocamion încărcat cu material lemnos, la volanul căruia se afla un buzoian în vârstă de 38 de ani. Pentru c