Nu e clar în ce măsură Ponta e conştient de responsabilitatea care îi apasă pe umeri, băşcălia şi antibăsismul fiind o armă de apărare cu viaţă scurtă. Tot mai scurtă.

Convins că memoria occidentalilor e la fel de scurtă ca a românilor, că lobby-ul şi turneele au reuşit să-l metamorfozeze din pucist în om de stat european, premierul Ponta a crezut că poate or­ganiza un desant asupra DNA fără să i se împotrivească ni­meni. Cu ministrul Jus­tiţiei şi procurorul şef pe post de ţuţeri, de la înăl­ţi­mea celor 70%, ce-l putea împiedica? Răspunsul e sim­plu: nenorociţi de „bă­siş­ti“, sintagma atât de dragă pre­mierului. Aceiaşi care i-au tă­iat macaroana şi în vara lui 2012. Adică americanii care continuă să ţină cu dinţii de procurorii oneşti şi cu rezultate la re­chini, care i-au transmis imediat lui Ponta că vizita în State şi întâlnirea cu Biden la Casa Albă se poate amâna sine die, în con­diţiile în care nu-şi re-bagă minţile în cap. Europenii care se încăpăţânează să lege Schengenul de justiţie şi statul de drept. O mână de jurnalişti şi ONG-işti „tră­dă­tori“. Plus, extrem de important, câţiva oa­meni din sistem, în cazul de faţă DNA, care refuză să mai fie la discreţia po­li­ti­cu­lui şi care au înţeles că cerinţele stabilite prin MCV, parteneriatele externe sunt sin­gurul lor sprijin şi unica modalitate spre modernizarea ţării. Reacţia exemplară a La­urei Codruţa Kövesi, susţinută de pro­cu­rorii din subordine, a contat mult în ecua­ţie. E o linie roşie pe care Ponta nu pri­ce­pe că nu o mai poate trece decât cu riscuri enorme pentru cariera sa politică. Din câ­te vedem, nu este încă dispus să şi le asu­me până la capăt. Asta nu înseamnă însă că va abandona lupta pentru controlul justiţiei, ci doar că îşi va sofistica me­to­de­le, îşi va diversifica şmecheriile.

Chiar dacă a făcut pasul înapoi, fiecare blitz­krieg de genul mătrăşirii procurorilor P