Toamnele bucureştene, de peste o jumǎtate de secol, sunt mereu sub semnul lui George Enescu. Puţinǎ lume ştie însǎ - ba chiar foarte puţinǎ - cǎ un concurs purtându-i numele a avut loc pentru prima datǎ în urmǎ cu exact o sutǎ de ani, cǎ în aceastǎ toamnǎ sǎrbǎtorim un secol de la constituirea Fondului „George Enescu”, în vederea organizǎrii unui concurs anual, naţional, de compoziţii muzicale, sub auspiciile geniului componisticii româneşti din secolul al XX-lea. Citind presa de acum un veac, am dat în paginile cotidianului „Universul” peste o relatare despre sosirea în ţarǎ a lui Enescu, în toamna lui 1913, pentru jurizarea lucrǎrilor înscrise în concursul de compoziţie. Curios, dar în aceeaşi zi am primit un telefon de la istoricul literar Mircea Coloşenco, care dorea sǎ îmi comunice exact acelaşi subiect. Cǎutând în arhive informaţii despre Pipoş, profesorul de vioarǎ al lui George Bacovia, istoricul a descoperit, din întâmplare, documentele Fondului Naţional „George Enescu”...

De la gând la faptǎ

„În februarie 1913, George Enescu vine în ţarǎ şi prezintǎ un act de donaţie Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Casa Şcoalelor, pentru administrarea unui fond naţional – aşa este el denumit –, dar în realitate este vorba despre un concurs de compoziţii muzicale, la scarǎ naţionalǎ, dar şi internaţionalǎ. La vremea aceea nu existau alte concursuri de acest fel, cu aceastǎ structurǎ. George Enescu doneazǎ pentru acest fond 27.000 de lei. Ce înseamnǎ asta? Dau un exemplu: un general avea o leafǎ de 1000 lei, deci e vorba de 27 de lefuri lunare ale unui general. În felul acesta, în martie 1913 a intrat pe rol propunerea, care urma sǎ fie aprobatǎ de mai multe instanţe, ca sǎ devinǎ o instituţie culturalǎ, fiind vorba despre un „fond naţional”. Avocatul sǎu, Tomassiu, l-a propus ministerului, de acolo s-au eliberat o serie de documente care au t