Sistemul sanitar târgujian se poate îmbunătăţi! Vizita delegaţiei chineze la sfârşitul săptămânii trecute a scos la iveală dorinţa asiaticilor de a investi într-un spital în Municipiul Târgu-Jiu. Acesta ar putea fi construit în zone în care Primăria Municipiului Târgu-Jiu dispune deja de teren.
Autorităţile locale sunt cât se poate de optimiste în ceea ce priveşte investiţiile pe care chinezii le-ar putea face în Târgu-Jiu. Astfel, pe lângă proiectele prezentate de municipalitate, din portofoliu face parte şi modernizarea sistemului sanitar din Târgu-Jiu. În acest sens, există discuţii noi în vederea construirii unui spital în oraşul de pe Jiu. „Prima delegaţie intenţia şi dorinţa de a construi la Târgu-Jiu un spital, lucru care ne-ar ajuta foarte mult în modernizarea sistemului sanitar”, a declarat Florin Cârciumaru, primarul Municipiului Târgu-Jiu.
Spital nou în cartierul Narciselor sau Preajba
Reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu menţin legăturile cu asiaticii şi au deja pregătite suprafeţele pe care lucrările la unitatea sanitară ar putea începe după discuţiile finale. Vizate ar fi cartierele noi, în curs de dezvoltare. „Spitalul este normal că se poate construi, la ora actuală, unde avem teren: în zona Narciselor, dar şi în zona Preajba, acolo unde avem o suprafaţă mai mare de teren disponibilă”, a mai spus edilul Municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru. Prin atragerea de investitori în Municipiul Târgu-Jiu, noi locuri de muncă ar putea fi înfiinţate.
Sistemul sanitar târgujian se poate îmbunătăţi! Vizita delegaţiei chineze la sfârşitul săptămânii trecute a scos la iveală dorinţa asiaticilor de a investi într-un spital în Municipiul Târgu-Jiu. Acesta ar putea fi construit în zone în care Primăria Municipiului Târgu-Jiu dispune deja de teren.
Autorităţile locale sunt cât se poate de optimiste în ceea ce priveşte investiţiile pe care