Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un regulament contestat / Dezbatere furtunoasă între transportatori şi CJ Hunedoara

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, marți 15 octombrie 2013 ·

Ieri, la sediul Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, a avut loc o dezbatere aprinsă pe marginea noului regulament privind circulaţia pe drumurile judeţene a maşinilor grele.

Transportatorii s-au arătat iritaţi de decizia CJ Hunedoara, spunând că noile taxe sunt extrem de mari.

Patronatul transportatorilor va ataca în instanţă

Prin Hotărârea 121, aprobată de CJ Hunedoara la sfârşitul lunii iunie 2013, s-a decis punerea în aplicare a unui regulament special care vizează instituirea unor taxe pe care le vor plăti transportatorii care circulă cu maşini grele pe drumuri judeţene. Vicepreşedintele CJ Hunedoara, Tiberiu Balint, susţine că acest regulament vrea, pe de-o parte, să limiteze circulaţia maşinilor de mare tonaj pe drumurile judeţene şi, pe de altă parte, să strângă nişte bani, din taxe de autorizare pentru astfel de maşini, bani ce vor fi folosiţi pentru întreţinerea şi repararea drumurilor.

Numai că intenţia autorităţilor judeţene nu este privită cu ochi buni de transportatori şi companii. Cei mai virulenţi împotriva noului regulament au fost reprezentanţii Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), care acuză inclusiv faptul că sunt încălcate directive ale UE. „Hotărârea Consiliului Judeţean Hunedoara nu respectă principiile concurenţei, deoarece şi firmele care au maşini cu masa maxi­mă autorizată cuprinsă între 3,5 şi 5 tone efectuează o activitate de transport. Nu suntem de acord cu această taxă şi o vom ataca în instanţă”, a declarat Lorena Sandu, reprezentantă a UNTRR.

Sunt afectate firmele hunedorene

Alături de uniunea patronală a transportatorilor, hotărârea CJ Hunedoara a fost atacată şi de reprezentanţii fabricii de ciment de la Chişcădaga. Astfel, la dezbaterea de ieri a participat inclusiv Mircea Bobora, directorul fabricii. El a declarat că firme ca aceea pe care o co

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 6 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 5 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 12 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°