Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scapă de grăsimea de pe gât şi faţă cu următoarele metode

Publicat in Romania Libera, marți 15 octombrie 2013 ·

Unele persoane sunt predispuse să facă guşă şi să se îngraşe la nivelul feţei, însă există metode prin care putem scăpa de aspectul inestetic al grăsimii de pe gât şi faţă.

Cel mai bun mod de a diminua ţesutul adipos de la nivelul gâtului şi al feţei este să combini o dietă sănătoasă şi exerciţiile fizice. Până una altă, indiferent că este predispusă genetic la a face guşa, dacă ai o greutate corporală normală pot obţine un gât delicat, alungit şi un obraz fîn, drept, îndepărtând aspectul de a€œplinuta” la nivel chipului.

Adoptă o poziţie corectă în scaun

Petrecem o mare parte din timpul nostru stând jos, fără să ne dăm seamă că şi poziţia în scaun poate accentuă unele trăsături neplăcute de la nivelul chipului. Grăsimea de la nivelul gâtului este cu atât mai vizibilă cu cât muşchii gâtului sunt mai slăbiţi. Iar acest lucru se întâmplă pentru că nu stăm corect în scaun. Dacă se aşezam neglijent, incovaiati, cu umerii aplecaţi în spate pentru că şi spătarul scaunului nu este drept, ci înclinat, atunci ne slăbim treptat muşchii gâtului, motiv pentru care guşa se evidenţiază, iar problemele de spate se accentuează. Că să evităm acest lucru, trebuie să stăm drepţi în scaun. Cu alte cuvinte, spatele drept şi gâtul întins şi privirea înainte. Dacă ţi-e greu să faci asta, fiind obişnuit de-a lungul timpul să stai tolănit, şleampăt, în scaun, atunci schimbă-ţi scaunul.

Citeşte mai multe pe site-ul www.lyla.ro

Unele persoane sunt predispuse să facă guşă şi să se îngraşe la nivelul feţei, însă există metode prin care putem scăpa de aspectul inestetic al grăsimii de pe gât şi faţă.

Cel mai bun mod de a diminua ţesutul adipos de la nivelul gâtului şi al feţei este să combini o dietă sănătoasă şi exerciţiile fizice. Până una altă, indiferent că este predispusă genetic la a face guşa, dacă ai o greutate corporală normală pot obţine un gât d

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii ar putea scăpa de vize pentru a călători în SUA

Wall-Street.ro acum 52 minute
România ar putea scăpa oficial de vize pentru Statele Unite dacă intră în programul Visa Waiver. O întâlnire în acest sens va avea loc vineri, 10 ianuarie, la Washington D.C., între Secretarul pentru Securitate Internă al Statelor Unite, Alejandro M

Fata și băiatul de 15 ani dați dispăruți la Tulcea pe 4 ianuarie au fost găsiți morți pe un câmp

Libertatea acum 2 ore
Este anchetă la Tulcea, după ce o fată și un băiat, dați dispăruți pe 4 ianuarie, au fost găsiți morți pe un câmp. Trupurile neînsuflețite ale celor doi minori au fost descoperite în cariera Bididia, relatează Tulcea Noastră.

Fostul ministru al Educației, Ligia Deca, noul prorector al SNSPA

Ziua Constanta acum 2 ore
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat miercuri, în urma consultării Senatului univeristății, numirea fostului ministrul al Educației Ligia Deca în funcția de prorector al universității, cu responsabilități în domeni

Cum arată Cazinoul din Constanța după renovare: ”La un pas de redeschidere” FOTO

Ziare.com acum 49 minute
Cazinoul din Constanţa este la "un pas de redeschidere", a anunţat miercuri, 8 ianuarie, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Acesta a precizat că a fost demarat procesul de recepţie la terminarea lucrărilor de reabilitare la această clădirile emble

Victor Ponta anunță că nu va candida la alegerile prezidențiale. Sfat pentru Ciolacu: „Sper să nu candideze”

HotNews acum 53 minute
Victor Ponta i-a recomandat lui Marcel Ciolacu să nu candideze din nou pentru funcția de președinte întrucât din poziția de prim-ministru e ușor să fie atacat, dar a subliniat că îl va susține dacă va decide altfel. Întrebat într-o emisiune la Digi2

Ana Birchall solicită Curții Constituționale să constate vacantarea funcției de președinte al României

NapocaNews acum o ora
Se bate la uși închise. Țara nu mai are justie din 6 decembrie 2024? Ana Birchall a solicitat, miercuri, Curții Constituționale să constate vacantarea funcției de președinte al României și interimatul acestei funcții. ‘România este în acest moment o

Iulian Anghel, ZF: De ce este atât de greu să găseşti un prezidenţiabil? Pentru că afacerile mari şi averile mari se fac în afara Bucureştiului, nu în curtea lui Marcel Ciolacu

Mediafax acum 46 minute
De ce nu vrea nimeni să fie un Donald Trump mai mititel? Simplu. Pentru că unul care iese în faţă este expus. Oamenii încep să se întrebe/să te întrebe “cine eşti”, “de unde vii”, “ce avere ai”, “cu ce business ţi-ai făcut averea” şi alte chestii.

Gimnastele Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman au fost admise la universități din SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Gimnastele din România Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman își vor continua studiile în SUA, Federația Română de Gimnastică informând că Ana a fost admisă la Stanford University, iar Lilia la Michigan State University. Corina Moroșan, director tehni

Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa“' și AUR au solicitat Avocatului Poporului să atace la CCR „Ordonanța trenuleț“

Ziua Constanta acum 2 ore
Confederația Națională Sindicală 'Cartel Alfa' și AUR au solicitat Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională a României (CCR) 'Ordonanța trenuleț', a precizat Avocatul Poporului, Renate Weber, miercuri, pentru AGERPRES. Renate Weber a

Cea mai călduroasă dimineață de 8 ianuarie din ultimii 65 de ani. Ce spun meteorologii despre recordurile de temperatură

Ziare.com acum 2 ore
Meteorologii au anunțat că dimineața zilei de miercuri, 8 ianuarie, a fost cea mai caldă din ultimii 65 de ani. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis că au fost înregistrate recorduri termice la 37 stații meteo din ţară. Temperatu

Vremea

București
acum

14°
mie.

6°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
Iasi
acum

12°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

1°/6°
Constanta
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

7°/12°
joi

5°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

14°
mie.

8°/14°
joi

7°/14°
vin.

2°/10°
sâm.

0°/5°