Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţia Economică şi companiile telefonice, implicate în ţepe la telefon

Publicat in Ziarul de Vrancea, miercuri 16 octombrie 2013 ·

ţeparii se dau drept poliţişti şi ameninţă angajaţii de la magazine cu închiderea unităţilor comerciale pentru vanzarea unor fictive cartele fără credit

Angajatele unui magazin din municipiul Focşani au fost înşelate, zilele trecute, de indivizi necunoscuţi care au apelat pe numerele de fix de la societăţile comerciale şi s-au recomandat a fi de la Poliţia Economică şi de la firme distribuitoare de cartele telefonice pre-pay. Paguba, numai în acest caz, se ridică la aproape 1.000 lei. Ţeparii au invocat probleme la serverele companiilor telefonice şi au cerut coduri de pe cartele pentru verificări. Pentru ca totul să fie cat mai credibil, complici ai acestora se dădeau de la Poliţia Economică, ameninţand că vin şi închid magazinele dacă mai vand cartele cu erori. Administratorul magazinului păgubit a descris modul de operare al ţeparilor. “Iniţial, a sunat un individ, care s-a recomandat a fi de la Poliţia Economică. Acesta i-a spus vanzătoarei că ar fi plangeri de la clienţi care au luat cartele telefonice de la magazin, fără a avea credit pe ele. Acesta a ameninţat că vine şi închide magazinul. A spus că ar fi bine să se vorbească apoi cu distribuitorul sau furnizorul cartelelor şi să se rezolve problema. I-a spus vanzătoarei că o va suna persoana în cauză în cateva minute. Apoi, a sunat o persoană care s-a recomandat a fi de la compania care distribuie cartelele şi i-a spus că au fost probleme la server şi i-a cerut coduri de la cartele. Acestea nu puteau fi transmise decat după ce se desfăceau şi se răzuiau. Aşa au încărcat şi banii s-au dus pe alte cartele”, ne-a spus administratorul magazinului. Acesta a precizat că i se pare suspect că ţeparii au ajuns să cunoască şi numerele de fix ale magazinelor, tocmai pentru ca scenariul înşelăciunii să fie şi mai bine pus la punct. Se pare că astfel de probleme au avut mai multe unităţi comerciale. Autorii în astfel

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 12 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 8 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 5 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 8 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 5 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

22°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°