Scris de T. Ex. - Mai mulţi revoluţionari, membri ai Asociaţiei „21 decembrie 1989”, dar şi urmaşi ai victimelor revoluţiei de acum 24 de ani, protestează în faţa Curţii Contituţionale a României. Magistraţii trebuie să decidă, marţi, dacă torţionarii din închisorile comuniste vor fi traşi la răspundere pentru crimele comise.
Revoluţionarii, adunaţi în faţa sediului CCR, susţin că nu ar trebui prescrise faptele torţionarilor din lagărele comuniste, ale comandanţilor puşcăriilor comuniste şi nici crimele de la Revoluţia din ’89.
Curtea Constituţională se va pronunţa, marţi, în legătură cu sesizarea privind înlăturarea prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunile de omor, o eventuală admitere a acesteia riscând să blocheze “dosarele Revoluţiei”, spun reprezentanţii Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).
Prin Legea 27/2012 de modificare şi completare a Codului Penal a fost înlăturată prescripţia răspunderii penale pentru omor, omor calificat, omor deosebit de grav şi infracţiuni intenţionate care au avut ca urmare moartea victimei, inclusiv pentru cele în legătură cu care nu s-a împlinit termenul de prescripţie la data intrării în vigoare a legii, respectiv martie 2012. În actul normativ a fost introdusă sintagma “indiferent de data la care au fost comise” pentru imprescriptibilitatea infracţiunilor de genocid, crime contra umanităţii şi de război.
Dispoziţia prevăzută în articolul 125 alineatul 3 din Codul Penal, aşa cum a fost modificat după adoptarea Legii 27/2012, a fost contestată la Curtea Constituţională în 21 decembrie de către Nicolae Junior.
Magistraţii trebuie să decidă acum dacă oribilele crime comise de torţionari vor fi prescrise sau nu.