Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 1.700 de zilieri au muncit în septembrie în județ

Publicat in Covasna Media, marți 15 octombrie 2013 ·

Recolta de cartofi a fost una foarte bună anul acesta în judeţul Covasna, și mulți producători au apelat la zilieri pentru a aduna roadele de pe câmp. Potrivit conducerii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Covasna, în luna septembrie persoanele juridice din județ au solicitat registru de zilieri pentru un număr de 1.757 de persoane.

„Un zilier poate munci între 8-12 ore pe zi, și trebuie plătit la sfârșitul zilei de muncă. ITM efectuează controale periodice la firmele care au zilieri, iar până acum nu am găsit nereguli mari. Persoanele juridice din județ angajează zilieri pe toată perioada anului, deși în sezoanele agricole de primăvară și de toamnă numărul acestora crește” – spune șeful ITM Covasna, Ördög Lajos.

În luna iunie în județ activau 1.235 de zilieri, iar numărul acestora a crescut în septembrie la 1.757. Potrivit legii, zilierii pot lucra cu acest statut cel mult 90 de zile la un angajator.

Comentarii.

Recolta de cartofi a fost una foarte bună anul acesta în judeţul Covasna, și mulți producători au apelat la zilieri pentru a aduna roadele de pe câmp. Potrivit conducerii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Covasna, în luna septembrie persoanele juridice din județ au solicitat registru de zilieri pentru un număr de 1.757 de persoane.

„Un zilier poate munci între 8-12 ore pe zi, și trebuie plătit la sfârșitul zilei de muncă. ITM efectuează controale periodice la firmele care au zilieri, iar până acum nu am găsit nereguli mari. Persoanele juridice din județ angajează zilieri pe toată perioada anului, deși în sezoanele agricole de primăvară și de toamnă numărul acestora crește” – spune șeful ITM Covasna, Ördög Lajos.

În luna iunie în județ activau 1.235 de zilieri, iar numărul acestora a crescut în septembrie la 1.757. Potrivit legii, zilierii pot lucra cu acest statut cel mult 90 de zile la un angajator.

C

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elveţia e prima echipă calificată în sferturi la Euro 2024, după ce a eliminat Italia

Mediafax acum 2 ore
Italia, campioana în exerciţiu a fost eliminată de la Euro 2024 după ce a înfruntat sâmbătă Elveţia. Elveţienii au fost echipa mai bună în cea mai mare parte a meciului şi au părut mai puternici, fizic şi tehnic. Italia nu a contat în atac, puţinele

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum 3 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Tensiuni în creștere la granița dintre Ucraina și Belarus. Ambele țări îşi consolidează dispozitivul militar

Ziare.com acum 2 ore
Armata din Belarus a anunţat sâmbătă, 29 iunie, desfăşurarea unor sisteme antiaeriene suplimentare la graniţa cu Ucraina, după ce anterior a sporit acolo de asemenea efectivele forţelor terestre. Totul în timp ce a acuzat Ucraina de pregătirea unor

Atacator cu arbaleta, ucis în faţa ambasadei israeliene din Belgrad. Un poliţist a fost rănit

Mediafax acum 5 ore
Poliţia l-a identificat pe atacator ca fiind un „convertit" la islam, care s-a născut în 1999 în oraşul Mladenovac, la aproximativ 50 de kilometri de Belgrad, conform AFP. Atacul a avut loc sâmbătă în capitala sârbă, când atacatorul l-a împuşcat pe

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 6 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Incendiu masiv la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în 6 regiuni greceşti

Mediafax acum 4 ore
Un incendiu de vegetaţie a izbucnit sâmbătă după-amiază într-o zonă forestieră la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în şase regiuni greceşti. Patruzeci de incendii de vegetaţie au izbucnit din zorii zilei în întreaga ţară.

Germania: Doi poliţişti, răniţi grav în timpul manifestaţiilor împotriva congresului AfD

News.ro acum o ora
Doi poliţişti au fost agresaţi şi grav răniţi, sâmbătă, de manifestanţi care protestau faţă de congresul partidului de extremă dreapta AfD, la Essen, unde delegaţii şi-au reales liderii, relatează AFP. Incidentul a avut loc în apropierea sălii comun

Estonia şi-a desemnat un nou premier după ce Kaja Kallas a fost nominalizată în viitoarea Comisie Europeană

G4Media acum o ora
Formaţiunea liberală a premierului eston Kaja Kallas, Partidul Reformei, l-a desemnat sâmbătă pe ministrul climei, Kristen Michal, să preia postul de prim-ministru după ce actuala şefă a guvernului va demisiona în urma nominalizării sale de către li

Reactorul 1 al centralei nucleare din Cernavodă a fost resincronizat la Sistemul Energetic Naţional. Programul de oprire planificată s-a încheiat

Ziare.com acum o ora
Nuclearelectrica, compania de stat care administrează centrala nucleară din Cernavodă, anunţă că reactorul 1 a fost resincronizat sâmbătă după-amiază, 29 iunie, la Sistemul Energetic Naţional după finalizarea programului de oprire planificată. ”Nucl

UPDATE - Euro 2024: Meciul Germania – Danemarca, întrerupt din cauza fulgerelor şi a grindinei, s-a reluat

News.ro acum 58 minute
Meciul dintre echipele naţionale ale Germaniei şi Danemarcei, din optimile de finală ale Campionatului European de fotbal, întrerupt din cauza condiţiilor atmosferice, s-a reluat. Arbitrul englez al meciului dintre Germania şi Danemarca a decis în m

Vremea

București
acum

25°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
lun.

21°/39°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

25°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

17°/29°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/25°
Timisoara
acum

24°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°
mar.

17°/23°