Cazul manelistului Florin Salam, care zilele trecute a recunoscut public că se droghează, a şocat întreaga ţară. Totul a început în urmă cu două zile, când cântăreţul a ajuns în faţa procurorilor DIICOT şi a fost pus sub acuzare pentru deţinere şi consum de stupefiante. Solistul le-a declarat oamenilor legii, dar a şi afirmat public că a luat cocaină, iar aceste vorbe l-ar putea costa mult: ar putea rămâne fără cei doi copii ai săi, fără “soarele şi luna lui”, cum îi alintă el.
Drama lui Florin Stoian (34 de ani), Salam, pe numele de scenă, a început acum patru ani, odată cu moartea soţiei sale, Ştefania, care a decedat la vârsta de 27 de ani. De atunci, manelistul suferă enorm. Ca să-şi aline durerea, a ajuns să apeleze la droguri. “După ce mi-a murit soţia, m-am drogat vreo 2 ani”, a afirmat el recent. În urma declaraţiilor apărute în mass-media şi având în vedere că Florin Salam e tatăl a doi copii minori, autorităţile s-au autosesizat. Potrivit directoarei Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 4, Anda Ţîrlea, inspectorii instituţiei urmează să meargă la domiciliul manelistului din cartierul bucureştean Berceni, ca să verifice situaţia copiilor.
Băiatul şi fata ar putea ajunge în grija bunicilor
Mai mult, modificările recente aduse Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copiilor fac referire clară la faptul că dacă un părinte e dependent de droguri, atunci se poate desemna un alt reprezentant legal pentru copii. Aşa că, în aceste condiţii, manelistul se poate trezi decăzut din drepturile părinteşti. Conform procedurilor, micuţii lui Salam, Daniel (9 ani) şi Beatrice (13 ani), ar putea ajunge să fie crescuţi de bunici sau de rude apropiate şi doar dacă autorităţile competente stabilesc că şi rudele au diverse probleme care i-ar afecta pe copii, atunci cei doi ar putea fi daţi în grija asist