Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sorana Cîrstea va juca la turneul miliardarului Sir Richard Branson; Simona, în căutarea titlului 5, Horia, după puncte la Moscova

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 15 octombrie 2013 ·

Dacă Turneul Campioanelor de la Istanbul (plus varianta lui mai mică de la Sofia) e un soi de playoff, atunci sezonul normal din WTA se încheie în această săptămână, cu turneele de la Moscova și Luxemburg. După ce o posibilă calificare de ultim moment la Istanbul a ieșit din radar, Simona Halep revine pe teren, recuperată în urma pauzei medicale pe care a luat-o săptămâna trecută, când a sărit peste Linz și când a efectuat un RMN, în urma unor dureri la omoplatul și la umărul drept, fără să fie nimic grav.

Simona a ținut capul de afiș în această perioadă și cu decizia pe care a luat-o în ce-l privește pe Andrei Mlendea, cel cu care a lucrat din aprilie și până la Beijing. Simona a ales să meargă mai departe doar cu Adrian Marcu, adus în echipa româncei începând din august, în vreme ce Mlendea are acum șanse să intre în staff-ul Jelenei Jankovic.

La rândul ei, Sorana Cîrstea a decis să pună capăt mai devreme sezonului 2013, unul dintre cei mai buni ani ai carierei pentru ea. Cu o finală la Toronto și alte câteva apariții în fazele avansate ale unor turnee, Cîrstea ocupă acum locul 22 și are toate șansele să facă, în sfârșit, marele pas la anul. Sori a făcut anunțul într-un mod creativ, pe Twitter.

Citește continuarea grupajului, cu mai multe detalii despre Simona Halep și unde joacă restul românilor în această săptămână; la ce turneu demonstrativ joacă Sorana Cîrstea în Insula Necker; ce sfat prețios are Roger Federer pentru tinerii jucători, ce declarație extrem de simpatică a dat Juan Martin Del Potro la Shanghai, ce suedez faimos s-a întors în circuit și cum evoluează lupta pentru Turneul Campionilor.

Dacă Turneul Campioanelor de la Istanbul (plus varianta lui mai mică de la Sofia) e un soi de playoff, atunci sezonul normal din WTA se încheie în această săptămână, cu turneele de la Moscova și Luxemburg. După ce o posibilă calific

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 35 minute
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum o ora
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

Zeci de palestinieni uciși la un centru de distribuție a hranei din Gaza. „Lunetiștii au deschis focul ca și cum vânau animale”

HotNews acum 2 ore
Protecţia civilă din Fâşia Gaza a anunţat, duminică, că 57 de palestinieni au fost ucişi şi zeci răniţi de „tiruri israeliene” în apropierea unui punct de distribuţie de ajutor umanitar din nordul teritoriului palestinian devastat de război, relatea

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum 2 ore
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°