Construită în anul 1939, Cabana Învăţătorilor, cunoscută şi sub numele de Cabana Pionierilor sau, mai nou, Cabana Meseşul, s-a transformat într-o adevărată ruină.
Tabăra Şcolară Meseşul este, de mulţi ani, un loc uitat de lume, o locaţie în care accesul este interzis din 2004, an din care clădirile au intrat într-un proces de conservare. Clădirile care adăposteau cândva peste 120 de elevi şi profesori, veniţi chiar şi celălalt colţ al ţării, nu mai sunt cotrobăite acum nici măcar de animale. O stare deplorabilă care nu face altceva să scoată în evidenţă incompetenţa şi indolenţa de care au dat dovadă proprietarii care s-au perindat de-alungul anilor.
Cabana tuturor şi a nimănui
După şase ani de la construirea imobilului de pe Muntele Meseş, Cabana Învăţătorilor a trecut în proprietatea statului român, iar în anul 1960, clădirile au fost trecute în patrimoniul Intreprinderii Balneare Cluj. Nouă ani mai târziu, cabana s-a transformat în tabără şcolară, funcţionând în acest regim până în anul 2004, când a intrat într-un proces de conservare. De menţionat, însă, că, din 1990, tabăra a trecut în administrarea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj până în 2004, când a fost preluată de Agenţia Naţională pentru Sport şi Tineret (ANST). În urmă cu trei ani, Tabăra Meseş a trecut în administrarea Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport (DJST) Sălaj, însă, în luna februarie a anului 2011, a început un proces între DJST Sălaj şi Liga Sindicatelor din Învăţământul Sălăjean. “În februarie 2011, Liga Sindicatelor din Învătământul Sălăjean ne-a acţionat în instanţă, pretinzând faptul că acea clădire şi terenul de la Tabăra Meseş le-ar aparţine. În 15 septembrie 2011 a fost primul termen de judecată, urmând alte 9 astfel de termene, pe parcursul a doi ani. În 21 mai 2013, Tribunalul Salaj a adoptat o decizie nefavorabilă, prin care se hotărăşte că Tabăra