Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ion Caramitru, George Mihăiţă şi Horaţiu Mălăele, între invitaţii festivalului "Teatru pe Drumul Sării", care debutează mâine

Publicat in Ziua de Cluj, marți 15 octombrie 2013 ·

Cunoscuţii actori Ion Caramitru, George Mihăiţă şi Horaţiu Mălăele se numără printre invitaţii celei de-a doua ediţii a Festivalului "Teatru pe Drumul Sării", care se desfăşoară între 16-18 octombrie la Turda.

Festivalul debutează mâine, cu premiera "Omul cu chitara", de Jon Fosse, în regia lui Mihai Măniuțiu, cu Marius Bodochi în rolul principal.

"Montarea renumitului regizor Mihai Măniuțiu pune în valoare un text plin de emoție, incisiv și poetic totodată, al unuia dintre cei mai importanți dramaturgi europeni contemporani, Jon Fosse, înscriindu-se în programul estetic asumat de Teatrul Municipal din Turda. Spectacolul a participat deja la Festivalul "Zile și Nopți de Teatru European" de la Brăila, la începutul acestei luni", au precizat organizatorii Festivalului.

Festivalul "Teatru pe Drumul Sării" se va desfăşura între 16-18 octombrie la Turda, fiind organizat de Teatrul Municipal Turda, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Turda, Consiliul Județean Cluj. Evenimentul marchează 65 de ani de la înființarea Teatrului Municipal din Turda şi include spectacole cu actori renumiți, ateliere adresate tinerilor actori și studenților, dezbateri și producții .

Între invitaţi se numără Ion Caramitru - care va susține, în premieră, un atelier dedicat recitării poeziei în spațiul teatral, actorul și regizorul Vladimir Brânduș, din Germania - care va evoca momente din istoria teatrului turdean - coregraful Florin Fieroiu și muzicianul Vlaicu Golcea - care vor coordona un atelier de teatru-dans. De asemenea sunt aşteptaţi critici de teatru, scriitori, universitari și jurnaliști din întreaga țară.

Cunocutul actor George Mihăiţă va participa l o întâlnire informală, pe data de 18 octombrie 2013, orele 10.00 la sediul teatrului, au anunţat organizatorii. Potrivit lor, la Turdavor fi prezenţi mai mulţi actori cunoscuți, atât George Mihăiţă, c

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Cancan acum 58 minute
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 4 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 19 minute
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum 58 minute
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 2 ore
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

Trafic perturbat pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant / Cad pe şosea lemne aprinse şi pietre

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este perturbat, marţi, pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant. Traficul poate fi oprit în orice moment. Potrivit drumarilor, cad pe şosea lemn

Garda Civilă spaniolă: Totul indică o depăşire a limitei de viteză, în cazul accidentului lui Diogo Jota

News.ro acum 2 ore
Garda Civilă spaniolă îşi continuă ancheta privind accidentul rutier în urma căruia Diogo Jota (28 de ani), atacantul portughez al echipei Liverpool, şi fratele său André Silva (25 de ani) şi-au pierdut viaţa săptămâna trecută în Spania. Potrivit pr

ANRE elimină dublarea tarifelor pentru energia electrică stocată și reintrodusă în rețea

Ziua Constanta acum o ora
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) anunță aprobarea Ordinului privind Normele metodologice pentru exceptarea de la plata tarifelor reglementate aplicate energiei electrice stocate și ulterior reintrodusă în rețea. Auto

Dragoș Anastasiu, despre comparația cu Elon Musk: „Nu mă deranjează. Dar nu vreau să văd în România ce s-a întâmplat în America”

Gandul acum 2 ore
Invitat la „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”, Dragoș Anastasiu, vicepremierul României, a declarat că nu-l deranjează că este comparat cu Elon Musk, însă, nu-și dorește să vadă în România ce s-a întâmplat în America. „Eu sper să nu fiu Elon Musk. Nu mă

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/35°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

26°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

17°/34°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/32°
mie.

12°/17°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°