Dacă gîndeşti cît de puţin logic – şi nu eşti atins de sifilisul patimei politice – ,Afacerea numită Privatizarea CFR Marfă îţi apare ca o nebuloasă imposibil de captat în hotarele inteligenţei omeneşti.
Să recapitulăm.
În 22 iunie 2013, liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu apar umăr la umăr, cum le stă bine unor companioni (doar politici, Doamne fereşte, să fie altfel!) şi declară, îngînîndu-se reciproc, că Guvernul a mai ouat un peştişor de aur prin marea reuşită numită Privatizarea Companiei de stat CFR Marfă.
Fericitul cîştigător al licitaţiei era un român, Gruia Stoica, mult timp chiriaş al paginii întîi a tabloidelor prin aventurile sale erotice prea ostentative ca să fie altceva decît mediocra publicitate a virilităţii sale.
Capitalistul băştinaş reuşise să cîştige în bătălia cu două companii străine, într-un efort de a dovedi că sub neghiobul regim USL capitalismul autohton îşi ia revanşa faţă de spoliatorul capitalism străin.
Din start, opinia publică devenea suspicioasă faţă de această privatizare prin care o companie de mărimea şi complexitatea CFR Marfă trecea în mîinile unui domn al cărui trecut postdecembrist îl recomanda cel mult pentru a cîştiga la licitaţie un atelier de dres pînzele.
Dar nu numai atît.
Istoria României postdecembriste stă să plesnească de privatizări frauduloase.
Toate însă, indiferent că o bucată din avuţia naţională a ajuns la un investitor străin sau la un investitor băştinaş au fost făcute cu maximă preocupare de a părea corecte.
Ei bine, privatizarea CFR Marfă lasă impresia unor privatizări frauduloase fără perdea, ba chiar dacă ne gîndim bine, ostentativ, strident frauduloase.
Alungarea făţişă a celorlalţi concurenţi, alcătuirea unei condiţii care să corespundă doar lui Gruia Stoica, profilul public suspect al investitorului plimbarea semnăturii între cele două palate -s
