TRANZACŢIILE TRANZIŢIEI MAŞINA DE VOT MERGE UNSĂ

România a pbţinut în ultimele două săptămâni şi admiterea în Consiliul Europei şi trecerea rapidă a procedurilor pentru acordarea clauzei. Cele două importante momente amânate şi răsamânate din motive pe care s-a bătut atât monedă în politica românească a ultimilor trei ani şi jumătate, au decurs aproape mecanic, prin votări apropiate ca scor de cele de la congresele partidului decedat în decembrie ’89. Întârzierea admiterii noastre în Consiliul Europei nu a însemnat automat şi o maturizare a democraţiei româneşti. Dacă România ar fi fost primită în Parlamentul de la Strasbourg, aşa cum ar fi fost normal, acum un an şi jumătate, în aceleaşi condiţii ca ţările diluatei trilaterale, cetăţeanul român ar fi privit cu simpatie instituţia europeană. Şicanele, amendamentele, condiţiile puse, anchetele comisiilor şi concluziile raportorilor au fost prost receptate de majoritatea opiniei publice. Într-o discuţie pe care am avut-o cu dna Lalumiere în timpul reuniunii CSCE din vara anului trecut, la Helsinki, i-am spus distinsei doamne că pentru un român este greu să accepte trimiterile la colţ nemotivate. Chiar în acele zile, un teribil conflict între şoferi şi guvern - care dorea să schimbe maniera de acordare a permiselor de circulaţie - paralizase Franţa. Imaginile difuzate de televiziune - receptate şi în România - arătau bătăile poliţiei cu şoferii, deblocarea autostrăzilor cu ajutorul tancurilor. Care ar fi reacţia Consiliului Europei, dacă acel conflict şi stingerea lui exact prin metodele văzute de o lume întreagă s-ar petrece în România? - am întrebat-o pe dna Lalumière. Evident, n-am primit nici un răspuns. Iar domnul Adrian Năstase, pe atunci ministru de externe a intervenit explicând dnei Lalumiere cât de mult dăunează unui popor un tratament nedrept. La fel au stat lucrurile şi în cazul acordării clauzei. Român