Cel mai sfânt oraş al Islamului îşi pierde identitatea culturală sub dorinţa autorităţilor de a stoarce bani din turism. Irfan al-Alawi, şeful organizaţiei Islamic Heritage Foundation, cu sediul în Marea Britanie, a avertizat că autorităţile demolează la Mecca tot ce este asociat cu viaţa profetului. Astfel, Arabia Saudită legitimează vandalismul cultural cerut de ultra conservatorii din secta wahhabiştilor în perspectiva cărora monumentele istorice şi venerarea profetului reprezintă o formă de idolatrie, a argumentat al-Alawi.
Numai în această săptămână aproximativ două milioane de musulmani au ajuns în Valea Mina pentru pelerinajul Hajj. Mai mult, Abdullah Gül a devenit primul preşedinte turc în funcţie care participă la eveniment, invitat fiind de către regele saudit, scrie Agerpres.
Metrou sub casa profetului
Directorul Islamic Heritage Foundation acuză autorităţile saudite căau demolat casa soţiei, nepotului şi însoţitorului, iar acum vizează locul naşterii profetului doar pentru a construi hoteluri de şapte stele. De asemenea, Casa lui Mawlid, o bibliotecă mică ridicată pe locul casei lui Mohamed, se află pe punctul de a fi distrusă pentru a face loc unei parcări subterane şi unei linii de metrou în scopul primirii celor aproximativ 17 milioane de vizitatori pe an până în 2025. În întâmpinarea oricărei mişcări sociale, clădirea are o inscripţie în cinci limbi care anunţă că nu există nicio dovadă că profetul Mohamed s-a născut în acest loc. În apropiere, cartiere vechi de secole au fost demolate pentru a face loc unor hoteluri uriaşe.
Marea Moschee, de nerecunoscut
În vreme ce o fântână de 1.400 de ani, Bir Tuwa, unde profetul a petrecut o noapte, a rămas stingheră, a adăugat al-Alawi, în Marea Moschee coloane de piatră şi bolţi cu o vechime de 500 de ani a fost demolat pentru a face loc unei extinderi a complexului. După ce a fos