Încă o înfrângere usturătoare în dreptul echipei masculine de handbal HC Buzău, cea de-a treia consecutivă în campionatul ligii secunde. Din păcate, decepţia este cu atât mai mare cu cât acest rezultat negativ, 26-38 (9-20), a fost înregistrat tot pe teren propriu, duminică, în compania echipei Politehnica Iaşi. Pentru echipa pregătită de cuplul Bogdan Constantin şi Bogdan Radu, peste numai două zile urmează un alt meci, de această dată în deplasare, la CSM Focşani, unde se speră într-o evoluţie cât mai convingătoare . „Am spus că va fi foarte greu anul acesta, însă noi încercăm, luptăm la fiecare meci să scoatem punct sau puncte, aşa cum vom face şi joi la Focşani. Important e să nu retrogradăm. Avem două victorii până acum şi dacă mai obţinem alte două până la finalul turului va fi bine”, a declarat Vasile Pavel, preşedin- tele grupării buzoiene. ●