Oooh, bine a fost să nu le aud de nume măcar o jumătate de vară, petrecută în alte zări, mai dulci, civilizate!... Izolarea îmi era imposibilă, pentru că protestele din România stârneau admiraţia publică acolo unde eram – “se ţine piept politicienilor şi unei corporaţii; cu câtă determinare!”...

Determinarea are şi alte resorturi decât cauza în sine, şi nu doar la noi... Erodat până la epuizare, termenul "politician" e damnat la antipatie - cu o doză de exces când societăţile cunosc disconfortul. Rasa e blamată, de la Atlantic la Carpaţi (unde se târâie în zoaie) pentru trei mari motive. Trei păcate cardinale.

Unu: incompetenţa (obiectiv înţeleasă). Politicienii de masă nu au - în marea lor majoritate - competenţa să înţeleagă şi să gestioneze complexitatea dosarelor pe care lumea secolului XXI le impune. Criza economică cu mecanismele ei, efectele globalizării, dinamica industrială şi tehnologică cu mutaţiile socio-politice aduse, serviciile sociale, arhitectura fiscalităţii, strategiile de cheltuieli publice, comerţ, investiţii, sectoare de nişă, educaţie, ş.a., toate cer o expertiză pe care aleşii nu au dobândit-o. Nu aveau când, şi nici cum. Nu poţi şti totul - iată de ce eşti înconjurat de administraţie şi consilieri. Dar ceea ce displace e pretenţia politicianului cunoaşte totul, de a fi clarvăzător. Se ambalează jovial sau deferent, sare cu opinii, cu sfătoase critici, spurcă erorile opoziţiei. În faţa unui public dubitativ îşi vrea credibilitatea recâştigată prin promisiuni tencuite grosolan cu formulări generale ("vom face tot ce ţine de competenţa noastră" - se vede, se vede...), cu maximă largheţe şi falsă dârzenie. Tâmpenii. Poveştile de adormit copiii mergeau atunci când economia şi agricultura făceau un tot, când bunul trai depindea de capriciile Naturii, când responsabilitatea derivată din industrializare, din efectele ei şi din transfo