Datele oficiale deja consemnate până în 2012 și estimările pentru 2013 – 2018 arată că deficitul pe zona de asigurările sociale va depăși deficitul bugetului general consolidat al statului. Timp de nouă ani, din 1999 și până în 2007 ( cu o mică excepție în anul electoral 2004) , România s-a dezvoltat cu un ușor excedent sau cu păstrarea echilibrului pe segmentul de impozite dedicate în proporție covârșitoare plății pensiilor. Din 2008 încoace, a apărut un dezechilibru macroeconomic cronic. Acesta a fost creeat prin alocarea de către stat a unor sume exagerat de mari în raport cu încasările, pentru susținerea unei valori nerealiste a punctului de pensie. Sume situate peste posibilitățile reale de taxare a veniturilor generate de munca salariată și care grevează asupra competitivității întreprinderilor. Ce se poate observa din tabelul în care sunt prezentate comparat deficitul asigurărilor sociale și deficitul bugetar total este că, independent de suișurile și coborâșurile economiei și de crize, anul 2012 al economiei de piață integrate în UE are ceva comun cu anul 1995 al tranziției ezitante spre aceeași economie de piață: deficitul asigurărilor sociale a depășit deficitul bugetar. Din 1996 și până în 1999, pe fondul crizei și a scăderii economice, plata pensiilor a cauzat cea mai mare parte a deficitului bugetar pentru că indexările antamate au fost date indiferent de situația economică și tocmai din cauza ei, pentru a susține pe cei considerați nevoiași. După care a urmat o perioadă de patru ani de excedente ale asigurărilor sociale între 2000 și 2003, în care deficitul bugetar s-a făcut pentru stimularea economiei. Rezultatele s-au văzut în avansul considerabil al PIB și în stabilizarea economiei, ceea ce a pus bazele aderării la UE în 2007. După micul recul din 2004, prilejuit de disputele electorale, s-a intrat în perioada 2005 – 2007 pe o politică de echilibru î