Consilierul premierului Victor Ponta, Cristian Socol, le răspunde celor care l-au criticat (pe el și pe Ioana Petrescu, alt consilier al primului ministru) pentru că îndeamnă insistent publicul să își achite obligațiile fiscale. O face furnizând încă un motiv de condamnare a evaziunii – externalitățile negative pe care cei care nu plătesc impozite le impun societății:

„Suntem parteneri corecţi cu contribuabilii corecţi. Oricum, se observă în ultima perioadă o recrudescenţă majoră a celor afectaţi de pierdere de rentă din afacerile cu insolvenţa, optimizare fiscală, afaceri cu statul s.a. Este un semn bun. Vom continua să luptăm pentru ca toţi contribuabilii să-şi plătească impozitele şi taxele. Vom continua să luptăm pentru ca firmele corecte din România să nu mai fie sufocate de presiunea fiscală creată de cei care nu-şi plătesc impozitele si taxele (sublinierea mea). Din reducerea risipei în cheltuielile publice (inclusiv în investiţiile publice), imbunătăţirea colectarii şi reducerea evaziunii vom asigura si sustenabilitate pentru cheltuielile bugetare rigide şi spaţiul fiscal pentru măsuri de relaxare fiscală. Până atunci, suntem strânşi de chingile – şi aici sunt total de acord cu domnul avocat – măsurilor antieconomice, lipsei de viziune şi de corupţie luate în anii din urmă.”

Voi aborda argumentul externalităților la urmă, după câteva observații preliminare.

În primul rând, cred că un decident politic isteț ar trebui să urmărească întărirea coeziunii societății, nu dezbinarea ei. Nu e mare filozofie, cred că toată lumea acceptă faptul că o societate în război cu ea însăși nu are nici o șansă să se dezvolte. „Disoluția statului” aproape a intrat în dicționarul analizei politice din România, la fel cum „Să moară capra vecinului” definește unul din cele mai banale dar condamnabile comportamente dâmbovițene. Eu zic așa: dacă ne-am născut cu „