* minorul a ajuns în spital, iar şoferul maşinii care l-a surprins şi accidentat s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă
Un copil de 10 ani, lăsat nesupravegheat, a ajuns la spital după ce a traversat strada prin loc nepermis, fiind surprins şi accidentat de o maşină. Conducătorul autoturismului nu a putut evita impactul cu victima, iar acum este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.
Evenimentul rutier s-a petrecut luni, la ora 12:50, pe Calea Galaţi. Şoferul, un tânăr în vârstă de 24 de ani, din municipiul Brăila, conducea autoturismul pe Calea Galaţi, dinspre Bulevardul Al.I.Cuza către Piaţa Traian, când l-a surprins şi accidentat pe copilul care traversa strada prin loc nepermis.
În urma impactului, băiatul din municipiul Bucureşti a suferit vătămări corporale uşoare, fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru îngrijiri medicale, fără să rămână internat. "Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
* minorul a ajuns în spital, iar şoferul maşinii care l-a surprins şi accidentat s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă
Un copil de 10 ani, lăsat nesupravegheat, a ajuns la spital după ce a traversat strada prin loc nepermis, fiind surprins şi accidentat de o maşină. Conducătorul autoturismului nu a putut evita impactul cu victima, iar acum este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.
Evenimentul rutier s-a petrecut luni, la ora 12:50, pe Calea Galaţi. Şoferul, un tânăr în vârstă de 24 de ani, din municipiul Brăila, conducea autoturismul pe Calea Galaţi, dinspre Bulevardul Al.I.Cuza către Piaţa Traian, când l-a