Mi-e din ce în ce mai limpede, văzând eşecul de succes al privatizării CFR Marfă, că România are nevoie urgentă de un nou DNA - Direcţia Naţională Antiprostie.
Unde se sfârşeşte corupţia şi de unde începe prostia euforică în chestiunea privatizării CFR Marfă? Nu trebuie să fii poet, ca fostul ministru al Economiei, ca să înţelegi operaţiunea. Compania care a căpuşat CFR Marfă o câştigă la licitaţie, după ce Comisia de privatizare are grijă ca fericita câştigătoare să rămână singură în competiţie. Crin Antonescu îl felicită pe Relu, ministrul de atunci, pentru că a găsit ”investitorul strategic” cerut de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Îl felicită şi primul ministru, după care însă, precaut, se retrage la Miami Beach.
Strategia iscusitului investitor era cunoscută şi de acari: a adus CFR în pragul falimentului, folosind pe post de căpuşă o clonă cu nume echivoc: GFR. Faptul că n-a reuşit să cumpere CFR Marfă nu e nici o pagubă. O va căpuşa în continuare. Nici nu cred c-a vrut vreodată să cumpere. Şi-a ajutat binefăcătorii din Ministerul Transporturilor să păcălească FMI. Dacă, finalmente, va scoate şi nişte bani de la Stat – în afara celor 30 de milioane pe care i-a băgat demonstrativ – cu atât mai bine pentru toţi actorii acestui vodevil economic.
Opinia publică, în dulcea ei naivitate, obişnuită cu reality-showurile guvernamentale, l-a aşteptat pe investitor să apară cu pungile de euro, ca Domnu Dan, la Oltchim (succesul anterior). Dacă i-ar fi avut, i-ar fi virat într-un depozit bancar escrow – atenţie la ultima vocală! - de care nu s-ar fi atins nimeni, până la finalizarea tranzacţiei.
Vrăjeala cu clauzele suspensive neîndeplinite de Stat, între care şi avizul Consiliului Concurenţei (se aştepta cineva să constate că nu e monopol?), dar şi explicaţiile confuze, la ceas de noapte, ale noii ministrese, sunt ultimul praf în ochi, in