Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Războiul pentru Realitatea TV: Maricel Păcuraru şi doi avocaţi , învinuiţi oficial. Audierile şi căutarea dispăruţilor continuă

Publicat in Romania Libera, marți 15 octombrie 2013 ·

DNA a confirmat azi dezvăluirile României Libere de ieri cu privire la punerea sub învinuire a lui Maricel PĂCURARU şi a avocaţilor Mircea Mirel AMARIŢEI şi Sorin Ionuţ BARBU în dosarul " Preluarea Realitatea TV".

"Din probele administrate până în prezent, s-a stabilit că cei trei învinuiţi, în cadrul procedurii insolvenţei SC Realitatea Media, au derulat acţiuni infracţionale, inclusiv prin antedatarea contractelor de cesiune, cu scopul de a prejudicia societatea respectivă" se precizează într-un comunicat al procurorilor anticorupţie.

Ancheta continuă marţi cu noi audieri, administrări de probe, confruntări şi căutarea persoanelor altor circa 19 persoane, care luni nu au fost găsite pentru a fi audiate.

România Liberă dezvăluia ieri că în dosarul insolvenţei Realitatea TV de la DNA au fost puse sub învinuire mai multe persoane între care acţionarul majoritar Maricel Păcuraru (partenerul de afaceri al lui Cosmin Guşă); doi avocaţi: Mircea Mirel Amariţei şi Gabriel Baciu; Madi Daniela Ionescu, acţionar minoritar ( o apropiată a lui Păcuraru), precum şi apropiata lui Elan Schwartzenberg, Monica Hoffman.

Fratele lui Elan Scwartzenberg, Fabian, director general al Realitatea, audiat aseră la DNA, a fost pus sub învinuire, de asemenea.

Sursele RL spun că ar exista două grupări cu două tipuri de infracţiuni şi anume o grupare a lui Elan Scwartzenberg ( din care ar face parte, între alţii, fratele său, Fabian şi apropiata sa, Monica Hoffman şi alte persoane, folosite drept paravan în societăţi comerciale) care s-ar fi erijat în patronii Realitatea ca deţinători a circa 52 % din acţiuni. Operaţiunea s-ar fi făcut nelegal, printr-o firmă de tip off-shore.

A doua grupare ar fi a lui Maricel Păcuraru, apăruta ca acţionar minoritar în aprilie 2012 în Realitatea Media. Această grupare, cu ajutorul unor avocaţi, ar fi făcut contracte fictive tot

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 4 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 3 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 5 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 7 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 7 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 6 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

Accident la Brateiu. O mașină a intrat într-un parapet

Tribuna acum 3 ore
Un bărbat de 39 de ani a fost rănit marți seară într-un accident rutier produs pe DN 14, în localitatea Brateiu. A fost nevoie de ajutorul echipajului de la descarcerare pentru ca bărbatul să fie scos din autoturism. “În timp ce conducea un autoturi

AUR contestă „Ordonanţa Trenuleţ” şi solicită intervenţia Avocatului Poporului

Mediafax acum 11 ore
AUR consideră că această ordonanţă de urgenţă este neconstituţională şi are un impact negativ asupra economiei şi mediului de afaceri din România. „Guvernul demonstrează încă o dată nefuncţionalitatea administraţiei pe care o conduce. Această măsură

Cancelarul Scholz critică influența lui Elon Musk asupra alegerilor germane: „Nu vom lăsa rețelele sociale să decidă”

Ziare.com acum 2 ore
Cancelarul german Olaf Scholz a făcut apel la cetățeni să nu lase „proprietarii rețelelor de socializare” să decidă viitorul alegerilor din Germania, în contextul în care Elon Musk a susținut în mod repetat partidul de extremă-dreapta Alternative fü

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/7°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

1°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°