Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viorel Filimon: Europa e a Chinei şi trebuie să ne adaptăm

Publicat in Observator de Constanta, miercuri 16 octombrie 2013 ·

Tenis de masă

Antrenorul constănţean al lotului naţional crede că România putea mai mult la competiţia din Austria

Lipsa de concentrare, dar şi forţa adversarelor, le-a fost fatală Elizei Samara şi coechipierelor ei

Schwechat nu va fi o amintire plăcută pentru tenisul de masă românesc, şi nici pentru cel european. Pentru prima dată în istorie, podiumul a fost, în totalitate, chinez, iar şapte sportive cu ochi oblici au acces între primele opt jucătoare ale continentului graţie apatiei oficialilor ETTU şi a forţei financiare a ţărilor importatoare. Mai grav ste că majoritatea jucătoarelor care au strălucit acum, sunt apariţii noi în circuit, semn că Germania, Olanda, Spania, şi alte ţări cu dare de mână, au un izvor nesecat de talente în…China.

„Cu mai multă concentrare eram mai sus”

Pentru venerabilul antrenor al naţionalei de tenis de masă, Viorel Filimon, Capionatul European a fost un eşec. O spune fără ocolişuri şi le consideră pe fetele sale principalele vinovate pentru aceste eşec. Cu sau fără chinzoaice, România trebuia să dea totul pentru titlu, iar modul în care s-au pierdut nişte meciuri i-a lăsat un gust amar.

„Trebuie să învăţăm să batem aceste chinezoaice pentru că acesta este drumul pe care se va merge. Sunt trist că învăţasem să le batem pe fostele chinezoaice care joacă pentru Germania, Olanda sau Spania, iar acum au scos altele noi ca să ne pună probleme. Şi ne-au pus. Nu trebuie însă să ne ascundem după deget pentru că în Austria ne-am demonstrat clar limitele mentale şi felul păgubos de a gândi. Când au dat de greu, în loc să gândească pozitiv, fetele noastre au sucombat, iar rezultatele s-au văzut. În ansamblu, faptul că am luat medalie şi un loc cinci între chinezoaice, e satisfăcător, dar eu unul nu sunt mulţumit”, ne-a declarat antrenorul.

Nu l-au ascultat

Surprinzător pentru o competiţie atât de impo

Articolul in Observator de Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Timiş - Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, în zona localităţii Remetea Mare - o persoană a murit şi alte două au fost rănite

News.ro acum 48 minute
O persoană a murit şi alte două au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, produs marţi, pe DN6G, în zona localităţii Remetea Mare, din judeţul Timiş.

Explozie urmată de incendiu la o casă din Cordun

Ceahlaul acum 55 minute
Forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului Roman au acționat pe 14 iulie pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs ca urmare a unei explozii la o casă din localitatea Pildești, comuna Cordun. Evenimentul a fost anunțat pr

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 30 minute
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 48 minute
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Pentagonul va începe să utilizeze chatbotul de inteligenţă artificială al lui Elon Musk, Grok / Contract de 200 de milioane de dolari

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pentagonul a semnat un contract de mai multe milioane de dolari pentru a începe să utilizeze chatbotul de inteligenţă artificială al lui Elon Musk, Grok, ca parte a unei extinderi mai ample a instrum

Este un „lagăr de concentrare!”. Ce crede Ehud Olmert despre planul pentru „orașul umanitar” din Gaza

Mediafax acum 36 minute
Ministrul Apărării Israel Katz a anunțat săptămâna trecută că armata pregătește planuri pentru această zonă, care ar urma să găzduiască întreaga populație din Gaza. „Orașul” ar fi construit pe ruinele Rafah, iar palestinienii nu ar mai avea voie să

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 9 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Horoscop pentru marți, 15 iulie 2025. Una dintre zodii este împinsă în lumina reflectoarelor

Ziua Constanta acum 58 minute
Berbec Discreție și interiorizare se recomandă astăzi. Esti combativ, sufletul tău dorește să înfăptuiască multe și mărunte, insa trupul este vulnerabil. Ocupă-te doar de activitati usoare. S-ar putea sa descoperi conflicte ascunse in sfera muncii,

Vremea

București
acum

25°
mar.

20°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

25°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

31°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

17°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°